Două treimi din populația rurală nu are cont bancar

Mediul rural din România este slab bancarizat, având în vedere că doar puțin peste o treime (35%) din populația din această zonă deține un cont bancar, iar mulți dintre cei care au declarat că nu dețin un card bancar spun că au avut unul, dar nu vor să își mai facă, conform unui studiu prezentat cu ocazia aniversări a 20 de ani carduri în România.

„În România, puțin peste o treime din mediul rural este inclusă financiar, având acces la servici financiare de bază precum un cont bancar. Astfel, 85% dintre adulții din mediul urban mare și metropolă, 78% din urbanul mic și doar 35% din rural, au un cont bancar”, reiese din studiul realizate de Brandberry la comanda NOCASH, informează Agerpres.

Mai mult, în mediul rural se remarcă și un abandon accentuat în materie de produse bancare.

„Datele cercetării relevă faptul că un sfert dintre cei care au declarat că nu dețin un cont bancar spun că au avut dar, din diverse motive, au renunțat la el. Situația „abandonului” de servicii financiar-bancare este mai pronunțată pentru populația din mediul rural. Potrivit rezultatelor obținute, 80% dintre cei care locuiesc în rural, și au avut card, nu doresc să-și mai facă unul nou”, spre deosebire de 80% dintre cei din urban care vor să-și deschidă un nou cont de card, se mai arată în analiza citată.

O altă concluzie a cercetării de piață este că peste 50% dintre respondenții de la oraș își primesc salariul pe card, față de doar 23% dintre cei de la sat. Cu toate acestea, 95% din populație utilizează numerarul des și foarte des.

Pe de altă parte, conform realizatorilor studiului, anul 2015 a fost primul în care numărul de tranzacții de plăți la comercianți a depășit numărul tranzacțiilor de retragere numerar la ATM-uri.

Cercetarea de piață consemnează faptul că această performanță s-a obținut în condițiile în care doar unul din cinci posesori de card face plăți.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.