Se deschide Festivalul de Film Românesc din China
Cinematografia românească a fost întâmpinată cu elogii la deschiderea primei ediții a Festivalului de Film Românesc din China.
Delegația românească a fost luni aplaudată îndelung atât la gala de deschidere, cât și la conferința de presă care a precedat evenimentul, jurnaliștii chinezi prezenți fiind interesați de filmul românesc actual, informează Agerpres.
„Vă iubesc pentru că iubiți filmul și artiștii”, le-a spus maestrul Dorel Vișan celor prezenți. Actrița Ada Condeescu și-a exprimat speranța că va avea ocazia să lucreze cu regizori și actori chinezi, iar Dan Pița a mărturisit că dorește să mai vină în China.
La rândul său, directorul Centrului Național al Cinematografiei din România (CNC), Anca Mitran, a semnalat absența coproducțiilor româno-chineze, afirmând că își dorește o mai bună relație instituțională între autoritățile culturale din cele două state.
Mitran a amintit filme prin care, de-a lungul anilor, publicul chinez a avut ocazia să cunoască cinematografia românească: „Valurile Dunării”, de Liviu Ciulei, „Ciprian Porumbescu”, de Gheorghe Vitanidis, sau „Ultimul cartuș” de Sergiu Nicolaescu, subliniind că acum România dorește să prezinte și din cinematografia contemporană.
Prezent la gala de deschidere a evenimentului, directorul adjunct al Biroului Administrației de Stat de Presă, Publicații, Radio, Film și Televiziune, Li Guaoqing, și-a exprimat convingerea că prin aceste filme, „care reflectă în mod artistic istoria, cultura și tradițiile din România”, publicul chinez va putea să cunoască mai bine țara noastră, „astfel încât să fie promovată prietenia dintre cele două țări”.
„China și România au relații de prietenie îndelungate, care le-au intrat în sânge celor două popoare. Primul-ministru chinez a subliniat în timpul convorbirii avute la începutul acestui an că România și China trebuie să îmbogățească schimburile umane bilaterale și să promoveze relațiile chinezo-române. Iar cinematografia reprezintă o modalitate bună pentru a intensifica aceste schimburi”, a spus Li Guaoqing.
Evenimentul, la care au fost prezenți, alături de alți oficiali chinezi, secretarul general adjunct al Institutului Cultural Român, Cristina Liberis, directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu, reprezentanți ai Ambasadei României în China, s-a încheiat cu proiecția filmului „Doar cu buletinul la Paris”, în regia lui Șerban Marinescu.
Totodată, delegația română a avut o întâlnire cu directorul Biroului China Film, Zhang Hongsen, prilej cu care cele două părți au subliniat necesitatea prelungirii acordurilor de colaborare dintre cele două țări în domeniul cinematografiei. Acestea urmează să fie realizate nu numai prin inițierea unor schimburi profesionale, în cadrul festivalurilor din China și România, ci și prin crearea cadrului necesar inițierii unor coproducții româno-chineze.