A început Postul Crăciunului!

În acest an, Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului începe marţi, 15 noiembrie. Lăsatul Secului este din seara Sfântului Filip, luni, 14 noiembrie. Timp de 40 de zile, credincioşii respectă o serie de reguli stabilite pentru această perioadă ce amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aşteaptă să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Creștinii primesc astfel Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Anul acesta, Crăciunul se sărbătoreşte duminică, 25 decembrie – prima zi şi luni, 26 decembrie – a doua zi (Soborul Maicii Domnului).

În 14 noiembrie, este Lăsatul secului. Se spune că este mai întâi de toate un îndemn la reculegere, la reînnoirea vieţii prin lăsarea păcatelor şi a preocupărilor deşarte şi prin întoarcerea spre Dumnezeu. Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Femeile își „dezinfectau” vasele de lut și lingurile de lemn cu cenușă, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea nimic cu carne sau lapte.

Postul de 40 de zile, care precede marele praznic al Naşterii Domnului – Crăciunul. Postul reprezintă timp de rugăciune, căinţă şi mărturisire a păcatelor de înfrânare, răbdare şi mai ales de iertare. Potrivit obiceiurilor religioase, în acest post, credincioşii nu consumă carne, brânză şi ouă, iar lunea, miercurea şi vinerea se prepară mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin.

Începând cu prima zi a postului, nu se mai fac nunţi și nici petreceri până după Anul Nou.
În aceste zile începeau șezătorile, un obicei foarte frumos, care din păcate s-a pierdut. Fetele și femeile se întalneau seara la cineva acasă pentru a ajuta gazda la torsul lânii, sau la țesut sau pur și simplu să povestească și să cânte.

Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie, atunci se face dezlegarea şi la peşte.
Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, fiind mai multe zile în care poate fi consumat peşte.

După Lăsatul Secului din 14 noiembrie, marţi, 15 noiembrie, este dezlegare la peşte, ulei şi vin. În continuare, se poate mânca peşte în datele de (14 zile):

– luni, 21 noiembrie: Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
– sâmbătă, 26 noiembrie: Sf. Cuv. Alipie Stîlpnicul, Nicon şi Relian Paflagonul
– duminică, 27 noiembrie: Sf. M. Mc Iacob Persul, Sf. Cuv Natail şi Pinufrie
– miercuri, 30 noiembrie: Sfântul Andrei
– sâmbătă, 3 decembrie: Sfântul Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani
– duminică, 4 decembrie: Sf. M. Mc. Varvara; Sf. Cuv Ioan Damaschin
– luni, 5 decembrie: Sf. Cuv. Sava
– marţi, 6 decembrie: Sfântul Nicolae
– sâmbătă, 10 decembrie: Sf. Mc. Mina, Emoghen şi Evgraf
– duminică, 11 decembrie: Sfântul Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou
– luni, 12 decembrie: Sfântul Ierarh Spiridon
– marţi, 13 decembrie: Sf. Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei
– sâmbătă, 17 decembrie: Sf Prooroc Daniel
– duminică, 18 decembrie: Sf. Daniil Sihastrul
Vineri, 23 decembrie, se mănâncă abia seara şi doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi fructe, scrie alba24.ro. 

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului, 24 decembrie, numită ajunul Crăciunului, este, de obicei, zi de post mai aspru decât celelalte zile: nu se mănâncă nimic până după-amiaza, iar în alte zone, se mănâncă doar la răsăritul Luceafărului de seară, care aduce aminte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Domnului. În calendarul ortodox din acest an, este însă dezlegare la ulei şi vin.

De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce. Anul acesta, Crăciunul se sărbătoreşte duminică, 25 decembrie – prima zi şi luni, 26 decembrie – a doua zi (Soborul Maicii Domnului).
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.