Accident cumplit pe Centura Aradului. Un mort și doi răniți!

0

Centura Aradului, în zona Dedeman, a fost blocată, luni seara, după ce trei TIR-uri au intrat în coliziune. O persoană care se afla în unul dintre cele trei camioane a decedat.

Centura Aradului, în zona Dedeman, a fost blocată luni seara, în urma unui accident rutier în care au fost implicate, se pare, trei TIR-uri. Din primele informații de la fața locului, impactul a fost unul devastator.

O persoană care se afla în unul dintre cele trei TIR-uri – înmatriculat în Bulgaria – a decedat, în timp ce altele două sunt grav rănite. Detașamentul de Pompieri Arad a fost solicitat pentru a interveni cu o autospecială de descarcerare pentru a-l scoate pe unul dintre cei doi răniți grav – care a rămas prins între fiarele contorsionate ale TIR-ului. Potrivit aradon.ro, victima a fost predată în viață unui echipaj SMURD, în timp ce celălalt rănit grav a fost preluat de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad. Ambii răniți au fost transportați la Spitalul Județean Arad.

La locul accidentului a fost trimisă și o autospecială de stingere pentru asigurarea zonei. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a efectua măsurători și a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.