Valeriu Manolache: Cadastrul înseamnă poliția pământului!

0

Președintele Asociației Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie, Valeriu Manolache, a acordat un interviu liderului presei ieșene, Ziarul de Iași, interviu pe care îl preluăm și publicăm integral în continuare. Manolache dovedește, încă o dată, că rămâne același profesionist veritabil într-un domeniu în care, din păcate, profesioniștii nu sunt apreciați, nici pe departe, la justa lor valoare. Valeriu Manoche vorbește, printre altele, de rolul asociației patronale pe care o conduce, despre imaginea geodezilor, despre relația cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dar și despre avantajele unui sistem de cadastru performant.

Care este rolul asociației pe care o conduceți în cadrul acestui melanj între universități, administrație publică și firme private? 

Valeriu Manolache: De la înființare și până acum, asociația a susținut ideea, și suntem convinși că este o idee corectă, valabilă nu doar pe domeniul nostru de activitate, că totul ar trebui să se sprijine pe o colaborare între 3 entități, trei piloni bine definiți: statul, reprezentat în cazul nostru prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), o uniunea profesională, Uniunea Geodezilor din România (UGR), și sectorul privat, care grupează atât o parte semnificativă a firmelor din domeniul de activitate dar și specialiști, pentru că membrii noștri ca persoane fizice în mare parte sunt membri și ai Uniunii Geodezilor. Acești trei piloni, dacă vor colabora, lucrurile vor merge mai ușor, mai repede și în direcția pozitivă.

Imaginea geodezilor a avut de suferit în ultimii ani, fapt recunoscut de mulți dintre participanții la simpozionul GEOMAT 2016. Care sunt cele mai mari probleme în acest domeniu din punctul dumneavoastră de vedere, al patronatului?

Valeriu Manolache: Putem să vorbim despre mai multe tipuri de probleme de imagine unele directe care ne aparțin și vin din interiorul organizației, dar și unele indirecte, exterioare nouă. Dintre acestea din urmă pot menționa percepția deformată în unele cazuri a clienților noștii în raport cu nerespectarea termenelor de execuție. Desigur, este firesc să aibă nemulțumiri în asemenea cazuri și iarăși, în mod firesc, le asimilează ca responsabilitate firmelor. Însă în realitate firmele sunt elementul de legătură dintre client și Stat (ANCPI/OCPI), iar când Statul nu respectă regulile atunci firmele sunt cele care decontează imaginea negativă.

Tot la capitolul probleme exterioare putem încadra inclusiv în intervențiile mele din cadrul acestui simpozion prin care mi-am expus opiniile despre sectorul academic. Noi, firmele private, avem probleme cu unii dintre absolvenții care vin dinspre zona academică. Nu sunt aproape deloc pregătiți pentru o activitate practică concretă și unii dintre ei au o pregătire, general vorbind, care lasă de dorit. Este o zonă de colaborare dintre mediul academic și cel privat în care sunt încă multe de întreprins.

Care este relația cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară/statul?

Valeriu Manolache: Noi, ca asociație patronală, credem că sunt trei direcții esențiale asupra cărora trebuie să ne axăm: cadrul legislativ, cadrul instituțional și aspectele economico-financiare. Aceste reforme trebuie realizate împreună cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, dar în primul rând această instituție trebuie să dorească acest lucru, ca for decizional.

Prima direcție: legislația necesită de urgență o revizuire, în sensul simplificării ei, în sensul coerenței ei. Vă dau ca exemplu Legea 7/1996, Legea cadastrului și a publicității imobiliare, care a fost modificată în ultimii 5-6 ani de trei ori. Numărul de articole față de documentul inițial s-a dublat, fapt care nu a dus la clarificare și simplificare, dimpotrivă. De asemenea, sunt acte normative emise de Agenția Națională de Cadastru, mă refer la diferite ordine și regulamente, mult prea stufoase, mult prea complicate. Sunt formulări relativ ambigue, care dau naștere la interpretări, motiv pentru care ele se aplică diferit, în primul rând chiar în interiorul instituției, de la un oficiu de cadastru la altul, de la un inspector de cadastru sau registrator la altul din interiorul aceluiași Oficiu de Cadastru. Pe scurt, schimbarea, simplificarea regulilor credem că este zona pe care noi o considerăm prioritară. Viața noastră în general devine mai simplă dacă regulile sunt clare, simple, neinterpretabile și aplicabile sau, dimpotrivă, mai complicată.

Din punct de vedere instituțional, există probleme pe care noi le avem, ca firme, ca membri ai Asociației Patronale, cu oficiile de cadastru. Sunt o consecință la ce am spus mai sus. Faptul că regulile sunt interpretabile, nu sunt clare, sunt mult prea des schimbate, produce interpretări abuzive la nivel local. Fiecare spune: „eu cred că aici așa se face” sau „la noi așa se face”. În alt județ e o altă interpretare. Aceste lucrurile, evident, complică viața unui executant de lucrări, a unei companii, care nu poate să-și facă un plan, să spună că o lucrare o va face într-un anume mod și va fi valabilă și avizată și la Bacău, și la Iași și oriunde în România. Nu, lucrurile nu merg așa, din păcate.

Ultimul aspect de care am amintit este cel financiar.

După 26 de ani cadastrul nu a avansat satisfăcător. Încă nu se pot desfășura lucrările de care toată lumea spune că e nevoie. În general toți decidenții spun avem nevoie de cadastru, avem nevoie să lămurim situația imobiliară. Dacă s-ar putea lămuri fără bani, de la bunul Dumnezeu, probabil că s-ar întâmpla. Fără bani nu se poate. Banii trebuie alocați de catre Stat pentru că peste tot în Europa statul a cheltuit și a finanțat aceste lucrări după care și-a recuperat costurile. Recuperarea acestora este relativ rapidă. Din experiența noastră, pe cazuri concrete, în diverse unități administrativ-teritoriale, în diferite orașe, în urma măsurătorilor exacte, diferența dintre suprafețele real deținute de proprietari și cele existente în evidențele de la Taxe și impozite diferă, în medie, cu 20-25%. Sunt mai mari cele real deținute decât cele declarate.

Ce avantaje ar fi dacă am avea un sistem de cadastru care să funcționeze?

Valeriu Manolache: Trebuie menționat faptul că nu se poate discuta și nu este vorba de a mări taxele și impozitele. E doar o creștere a colectării de 20-25% doar din corecta aplicare, corespunzătoare suprafețelor reale deținute de fiecare. Acesta ar fi un avantaj și este o modalitate prin care statul, după ce finanțează, își recuperează într-un număr relativ redus de ani aceste cheltuieli. Firește, sunt multe avantaje colaterale, începând de la proiectarea unei infrastructuri, indiferent dacă vorbim de autostrăzi, căi ferate etc. În viziunea mea, cadastrul înseamnă poliția pământului. Fiecare metru pătrat de teren are un proprietar, pentru că așa este în realitate.

Chiar dacă este domeniu public sau privat al statului, tot proprietar se numește. Nu poți fi un bun gestionar, și aici mă refer la stat, dacă nu știi al cui este, pe cine întrebi de situația lui, pe cine expropriezi, dacă este o cauză de utilitate publică, pe cine impozitezi, dacă este cazul. Vă dau un exemplu al colegilor din Italia. Ei în fiecare an execută câte o aerofotografiere a întregului teritoriu. Agenția lor de cadastru aduce venituri la bugetul Italiei de circa 700 milioane de euro pe an doar din identificarea prin verificarea de la an la an a imobilelor care s-au edificat sau extins fără autorizație de construire. Vorbim de o sumă consistentă. Acesta este mecanismul prin care statul, care vine în prima fază să execute lucrările, pentru că este principalul beneficiar, își recuperează costurile inițiale. Cetățeanul va fi și el câștigător, pentru că știe ce are, simte că e protejat în raport cu ceea ce înseamnă proprietatea sa, iar mai departe, poate să dispună de acest drept în raport cu alte entități.

Asociația Patronală din Cadastru, Geodezie și Cartografie este o organizație neguvernamentală, înființată în 1995. Membrii Asociației sunt firme private, din domeniul cadastrului, geodeziei, fotogrametriei, teledetecției și GIS.

Sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cadastrul-inseamna-politia-pamantului-interviu-cu-valeriu-manolache-presedintele-asociatiei-patronale-din-cadastru-geodezie-si-cartografie–144543.html

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.