Se deschide Târgul de Carte de la Gaudeamus
Ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură va avea loc în perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este China, prezentă la târg cu un stand reprezentativ pentru literatura chineză contemporană şi cu un program dens de evenimente. Programul de vizitare a târgului este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.
Volume dedicate Casei Regale a României, evenimente de lansare la care vor fi prezenți regizorii Cristian Mungiu și Radu Jude, dar și apariția celor mai așteptate titluri din literatura mondială se numără printre atracțiile Târgului de Carte Gaudeamus.
- peste 300 de expozanţi
- un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă numeroşi participanţi în premieră;
- peste 850 de evenimente editoriale şi profesionale, record în istoria târgului, care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, al Invitatului de onoare, ale partenerilor şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă.
- În premieră, Invitatul de onoare al ediţiei este o ţară de dincolo de graniţele Europei: China, prezentă la târg cu un stand generos, cel mai mare alocat până acum pentru ţara aflată în această postură. Standul Chinei va cuprinde mai multe zone cu destinaţii diferite: Expoziţie de Carte, cu peste 2.000 de titluri publicate de cele mai importante edituri din China, Expoziţie Culturală (benzi desenate clasice din China, o selecţie de tipărituri chinezeşti antice şi grafică originală de carte pentru copii, aparţinând unor artişti din China) şi Spaţiul de Evenimente care va găzdui, alături de ceremonia de inaugurare a standului Invitatului de onoare, lansări de carte şi momente de tip profesional şi de schimburi interculturale.
Programul de vizitare a târgului este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).
Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, va avea în acest an câteva premii extrem de atractive: 3 premii în valoare de câte 4.500 de lei, acordate pe carduri prepaid de BRD Groupe Société Générale; 10 eBook reader, oferite de BRD Groupe Société Générale; 3 vouchere foto
-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei.
Ziarul târgului va fi realizat pentru al treilea an consecutiv de către o echipă redacţională de la publicaţia Caţavencii.
Premiile Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2016 vor fi decernate duminică, 20 noiembrie, ora 17.00:
-Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi)
-Cea mai râvnită carte a târgului
-Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şionline
–decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului
-Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale
-Premiile pentru traducere „Antoaneta Ralian”, acordate pentru doi traducători, în şi din limba română
-Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg
-Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte.
Gaudeamus aduce atât reduceri considerabile ale prețurilor cărților, cât și cele mai noi titluri pregătite de edituri. Ficțiunea și non-ficțiunea sunt la loc de cinste la târgul de carte din București.
Spre exemplu, Curtea Veche Publishing anunță o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, ce va avea loc în prezența principelui Radu. Miercuri, de la ora 18,00, vor fi prezentate volumele „Ana Regina. Acasă pentru totdeauna” de Alexandru Muraru, „Mihai I al României”, un volum pentru tineri, semnat de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, și Calendarul Regal 2017 — o colecție de fotografii ce îl surprinde pe regele Mihai în diverse perioade ale vieții.
Tot Curtea Veche prezintă la târg „Luarea Ismailului” de Mihail Șișkin — unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de literatura rusă, autorul volumului „Scrisorar”. Lansarea va avea loc sâmbătă, la standul editurii.
Editura Humanitas aduce la Gaudeamus 36 de evenimente, lansări de carte și audiobook, prezentări de film și sesiuni de autografe, peste 1.000 de titluri, întâlniri cu autori, jurnaliști, regizori, actori.
Printre cei prezenți la lansările Humanitas se numără Cristian Mungiu și Radu Jude. Cristian Mungiu va lansa joi DVD-ul cu cel mai nou film pe care îl semnează — „Bacalaureat” și scenariul acestei producții, iar Radu Jude va participa sâmbătă la evenimentul dedicat apariției unei noi ediții a cărții „Inimi cicatrizate”, de Max Blecher. De altfel, filmul lui Jude, „Inimi cicatrizate”, adaptare după opera lui Blecher — are premiera vineri în cinematografele românești.
Printre noile titluri ce vor fi prezentate de Humanitas la târg se numără: „Amintiri din rai”, de Emil Brumaru, „Povestiri fantastice”, de Ana Blandiana, „Am ales România. Povestea mea”, de Clotilde Armand, „Inocenții”, de Ioana Pârvulescu, și „Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time)”, de Radu Paraschivescu.
De asemenea, Humanitas dedică, sâmbătă, un eveniment scriitorului Bob Dylan — câștigătorul de anul acesta al Premiului Nobel pentru Literatură. Humanitas Multimedia lansează audiobook-uri la Gaudeamus. Două dintre acestea sunt „Micul prinț” — în lectura Oanei Pellea și „Pardon, scuzați, bonsoir”, în lectura lui Andrei Pleșu.
Noi titluri Polirom semnate de câțiva dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani — Varujan Vosganian („Copiii războiului”), Marius Oprea („Turma păstorului mut”), Radu Pavel Gheo („Disco Titanic”), Vasile Ernu („Bandiții”), Matei Florian („Cexina Catapuxina”) — vor fi lansate la standul editurii.
De asemenea, cele mai noi volume apărute în colecția „Biblioteca Polirom”, dedicată traducerilor din literatura universală, vor fi lansate în cadrul târgului. Printre aceste cărți se numără: „Dragoste la 17,50 $”, de Charles Bukowski, „Scrisori către Vera”, de Vladimir Nabokov, și „Meseria de romancier”, de Haruki Murakami.
Editura anunță că practică, la Gaudeamus 2016, reduceri între 20% și 30%.
Editura Vellant aduce la Gaudeamus, printre altele, numărul 2 al revistei de proză scurtă Iocan, antologia „Cum iubim”, ce reunește texte aparținând unui număr de 32 de autori de la Pascal Bruckner și Andrew Solomon la Nora Iuga și Octavian Soviany, dar și volumul „În Orașul Bucurville” de Carmen Tiderle.
Editura Nemira vine la Gaudeamus cu o provocare inedită — campania „Nemira 25 — Capsula timpului. Tu cum vezi lumea peste 25 de ani?”. Aceasta este o campanie de imagine care marchează încheierea anului aniversar „Nemira 25” și își propune să provoace discuții despre cărți mulți ani de acum înainte, se arată pe site-ul editurii.
Campania se desfășoară în perioada 16 — 20 noiembrie la standul editurii. Cititorii Nemira sunt invitați să facă previziuni despre cum va arăta lumea peste 25 de ani. Potrivit reprezentanților Nemira, „răspunsurile vor fi introduse într-o capsulă ce va fi sigilată și deschisă peste exact 25 de ani, pe 16 noiembrie 2041”. Câștigătorul marelui premiu va fi cel ale cărui previziuni se potrivesc cel mai bine cu realitatea din momentul respectiv. Fiecare participant la campanie va fi recompensat cu o carte cadou, mai arată reprezentanții Nemira.
De asemenea, Nemira lansează, la Gaudeamus, o colecție dedicată poeziei, numită „Vorpal” și coordonată de Svetlana Cârstean.
Târgul Gaudeamus se desfășoară timp de cinci zile și cuprinde, pe lângă lansări de carte, recitaluri de muzică, evenimente create special pentru copii, dezbatere pe teme de istorie recentă și ceremonii de premiere.