Divergențe pe tema listării la Bursă a Salrom

Fondul Proprietatea intenționează să listeze la bursă o parte din acțiunile deținute la Salrom, iar Ministerul Economiei și-a dat acordul, cu trei condiții, a declarat pentru Agerpres ministrul Economiei, Costin Borc, subliniind însă că interesele celor părți nu coincid.

„La Sare (Salrom n.r) s-a vorbit foarte clar. Fondul Proprietatea vrea să listeze și o parte din acțiunile lui. Astăzi la Sare 51% din acțiuni sunt deținute de statul român, 49% de Fondul Proprietatea. Nu s-a pus niciodată problema ca statul să renunțe la cei 51%. Noi ne-am dat, de altfel, acordul pentru listare și într-un mandat pe care l-am dat Adunării Generale a acționarilor. Interesele noastre ca acționar majoritar nu coincid cu cele ale Fondului Proprietatea”, a afirmat Costin Borc.

Acesta a adăugat că ministerul a pus trei condiții pentru această listare, însă FP și-a dorit un acord fără condiții.

„Noi am pus câteva condiții. Una dintre condiții a fost clarificarea din punct de vedere legal a unei obligații ca în momentul în care Fondul Proprietatea listează 5% și statul să listeze 5% și noi am spus foarte clar: vrem să corectăm printr-o Ordonanță de Urgență această obligație, astfel încât noi să rămânem sigur cu 51%. A doua a fost: vrem să evaluăm terenurile care nu sunt incluse în capitalul social al Sării și să le introducem în capitalul social. Și a treia condiție a fost, pentru a se face listarea, să se treacă la standardele IFRS de contabilitate, un proces care ar dura o perioadă. Fondul Proprietatea și-a dorit un acord fără condiții. Noi am fost foarte clari că nu ne putem da acordul fără condiții și că acestea sunt condițiile în care putem să prevedem listarea Sării”, a explicat Costin Borc.

În ceea ce privește Plafar, el consideră că ar fi mai bine ca această societate să ajungă în „mâini private”.

„Plafar are un brand. Eu cred că statul nu este un bun gestionar. Și ce am văzut anul acesta m-a cam lămurit că statul nu are cum să fie un bun gestionar. Acum, vrea statul să păstreze un pachet minoritar, vrea statul un pachet chiar majoritar, dar să aibă un partener care să fie un manager mult mai puternic decât Consiliul de Administrație? Astăzi avem un Consiliu de Administrație independent, un director selectat profesionist, avem o scrisoare de așteptări, ce ne dorim de la ei să facă..Haideți să vedem…Eu cred că adunând împreună cât se poate obține din privatizare, plus ce beneficii aduce statului din taxe o firmă, care este profitabilitatea, probabil că pe un business plan desfășurat, o firmă ca Plafar, unde nu ai niște interese strategice majore, ar fi probabil mai bine în mâinile private. Dar nu este o decizie pe care să o ia acest Guvern și în niciun caz cu trei săptămâni înainte de alegeri”, a precizat Borc.

Referitor la Oltchim el a menționat că este încrezător în derularea cu succes a procesului de reorganizare, reprezentanții ministerului continuând dialogul cu Comisia Europeană pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de societate, ceea ce va oferi certitudine juridică atât potențialilor investitori, societății cât și creditorilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.