Volkswagen va concedia 30.000 de salariați
Brandul german Volkswagen și liderii săi de sindicat au fost de acord cu desființarea a 30.000 de locuri de muncă până în 2021, ca parte a planului de majorare a profitabilității și a concentrării pe vehiculele electrice și autonome, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.
Cel mai mare producător european încearcă să reducă costurile la cea mai mare divizie a sa din Germania, unde costurile cu forța de muncă sunt ridicate, având nevoie de miliarde de euro pentru a plăti amenzile legate de scandalul emisiilor. De asemenea, marja de profit ar urma să crească în anii următori, de la 2% estimată pentru acest an.
Brandul german VW ar urma să realizeze economii anuale de 3,7 miliarde de euro (3,9 miliarde de dolari), care vor implica concedierea a 23.000 numai în Germania, susțin sursele.
Reprezentanții grupului german, care are 610.076 de angajați pe plan global, au refuzat să comenteze informația.
Liderii de sindicat au acceptat concedierile în schimbul angajamentului conducerii de a crea noi locuri de muncă și de a investi în vehiculele electrice, în special la fabricile din Germania. În timp ce efectuează concedieri, brandul VW va crea 9.000 de noi locuri de muncă prin investiții în noi tehnologii, susțin sursele.