Dodon vrea parteneriate strategice atât cu Rusia, cât și cu UE

0

Relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă trebuie să ajungă la nivelul celor de ‘parteneriat strategic’, a declarat într-un amplu interviu acordat agenției de presă Interfax președintele ales al republicii, Igor Dodon.

‘Foarte multe dintre problemele cu care ne confruntăm în prezent nu pot fi soluționate fără ajutorul Rusiei. Este vorba și de probleme economice, și de migranții noștri, și de Transnistria’, a spus Dodon.

Totodată, el a dat asigurări că Republica Moldova are nevoie de relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul. ‘Vreau să subliniez de la bun început să nu intenționez că mă pliez pe dicteul nimănui: nici al Vestului, nici al Estului! Sunt adeptul statalității noastre. Noi avem propriile interese’, a declarat președintele ales al Republicii Moldova.

Potrivit lui Dodon, vizita pe care o va întreprinde la Moscova are drept principal scop soluționarea a două probleme: anularea interdicției la importul de produse moldovenești și atitudinea față de migranți. În acest context, el nu exclude necesitatea desfășurării de negocieri în format trilateral: Republica Moldova-Rusia-UE.

Igor Dodon se declară pentru diversificarea căilor pentru livrare de gaz în Republica Moldova. De asemenea, Dodon afirmă că Republica Moldova nu va anula Acordul de Asociere cu UE. ‘Nu ne putem permite să suspendăm cooperarea cu UE, să anulăm Acordul de Asociere cu UE. Nu avem nevoie de Maidanul ucrainean’, a spus Dodon cu referire la mișcările de protest din Ucraina care au dus la prăbușirea regimului Ianukovici în Ucraina.

În același timp, Igor Dodon este convins că Republica Moldova nu poate supraviețui fără cooperare cu Estul. ‘În primă etapă, cred că vom propune semnarea unui memorandum privind cooperarea cu Uniunea Economică Eurasiatică. (…) Între timp, în doi-trei ani, vom vedea ce se va întâmpla cu UE’, a adăugat el.

El a declarat că atunci când va veni momentul va fi organizat un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE. Dar liderul moldovean este mai degrabă pesimist în legăturî cu viitorul european al Moldovei. El a afirmat că ‘aderarea la UE ar putea ucide țara noastră, statalitatea noastră’

Dodon propune soluționarea problemei transnistrene în trei etape. În prima etapă ar fi necesară o înțelegere bilaterală între Chișinău și Tiraspol, iar model pentru reglementarea politică între cele două părți ar putea fi Găgăuzia. ‘În legislația lor, ei au notat că dacă Republica Moldova își pierde statalitatea, ei (găgăuzii) au dreptul la autodeterminare. Cred că acest lucru ar putea fi corect și pentru Transnistria’, a indicat Dodon.

Al doilea punct care îngrijorează Transnistria este, potrivit lui Dodon, acela ca Republica Moldova să nu adere la NATO: ‘Haideți să includem și acest punct în acord și să subliniem că dacă, dintr-o dată, Chișinăul s-ar gândi să adere la această organizație, atunci Transnistria, ca și Găgăuzia, vor avea dreptul la autodeterminare’.

Acestea ar fi principiile de bază după care se va putea trece la soluționarea altor probleme, inclusiv economice, sociale, problema datoriilor, a continuat Dodon. El a subliniat că abia după ce Tiraspolul și Chișinăul vor ajunge la un acord, se va putea trece la negocieri în format 5+2, respectiv aceste două părți, alături de Rusia, SUA, UE, OSCE și Ucraina.

A treia și ultima etapă ar fi, potrivit lui Dodon, organizarea unui referendum pe malul stâng și drept al Nistrului în conformitate cu noua constituție.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.