Firea anunță prioritățile Primăriei Capitalei pe 2017

Share:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat, marţi, că proiectul de buget al Bucureştilor pentru anul viitor include construirea a patru cămine de bătrâni şi a zece spălătorii sociale, fiind discutată cu primarii de sector şi posibilitatea construirii a noi cantine sociale.

Gabriela Firea a spus că infrastructura serviciilor sociale din Bucureşti este încă deficitară. „În Capitală, din nefericire, sunt doar patru cămine de persoane în vârstă, există o cerere foarte mare, există liste de aşteptare. În proiectul de anul viitor am propus înfiinţarea a încă patru centre pentru seniori. De asemenea, la nivelul Capitalei există doar două spălătorii sociale. Este foarte puţin (…) În bugetul de anul viitor am cuprins mult mai multe, este nevoie de minim încă 10. În ceea ce priveşte cantinele sociale, există şase în acest moment. Sunt foarte aglomerate şi, din discuţiile purtate săptămânal cu primarii de sectoare, acest număr trebuie să fie crescut”, a declarat Firea în cadrul evenimentului „Serviciile sociale, obiectiv comun al administraţiei publice bucureştene şi al Programului de guvernare al PSD”, conform news.ro.

Firea a menţionat că a fost crescută alocaţia pentru cantinele sociale şi creşe cu 30% şi intenţionează să construiască, în colaborare cu primăriile de sector, locuinţe sociale pentru tineri. În plus, municipalitatea va institui o bursă de 500 de lei pentru studenţii care locuiesc la un senior şi ajută acea persoană sau un student care ajută o familie care are nevoie de meditaţii şi care nu-şi permite plata acestora. Detalii, aici. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.