Observatorul astronomic se redeschide

Expoziția „Semne și simboluri”, ce marchează redeschiderea Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Capitală după lucrări de reabilitare, va fi vernisată sâmbătă, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București transmis marți Agerpres.

Expoziția tematică „Semne și simboluri — Viziuni apophenice în domeniul fractalic” va fi deschisă publicului în perioada 26 noiembrie — 28 mai 2017, de miercuri până duminică, între orele 10,00 — 18,00. Ultimul vizitator va avea acces în expoziție la 17,30. Intrarea este gratuită.

Vernisajul are loc sâmbătă, la ora 13,00. Evenimentul marchează redeschiderea pentru comunitate a Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, după finalizarea proiectului de consolidare, reabilitare și restaurare.

Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul al XVII-lea. În a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, matematicienii au semnalat existența unor entități geometrice excepționale, fără nicio asemănare cu figurile și corpurile studiate până atunci.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.