Traseele montane din Argeș, închise. Risc uriaș de avalanșe!

0

Traseele montane din masivele din judeţul Argeş sunt închise, în această perioadă, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, din cauza riscului de avalanşă, salvamontiştii recomandându-le prudenţă turiştilor care urcă pe munte.

Autorităţile din Argeş anunţă că, în această perioadă, toate traseele montane din judeţ sunt şi vor rămâne închise la altitudini de peste 1.500 de metri, în condiţiile în care la peste 1.800 de metri există risc moderat de producere a unor avalanşe, potrivit news.ro.

Potrivit Salvamont Argeş, stratul de zăpadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărăşan măsoară 36 de centimetri, existând porţiuni extinse foarte îngheţate, care pot determina alunecarea.

Conform unei informări emise de Serviciul Regional de prognoză a vremii Sibiu, ca urmare a temperaturilor pozitive înregistrate în ultimele zile, stratul de zăpadă în masivele Făgăraş şi Bucegi este umezit şi s-a mai tasat şi va continua să se topească în următoarele zile pe fondul vremii calde.

„Stratul este mediu stabilizat, iar la supraîncărcări mari, pe pantele cele mai înclinate, sunt posibile declanşări de avalanşe. Spontan se pot produce curgeri sau avalanşe de topire de suprafaţă ce nu vor angrena însă volume mari de zăpadă”, informează meteorologii.

Salvamontiştii le recomandă turiştilor prudenţă maximă în această perioadă, având în vedere faptul că vremea schimbătoare poate cauza producerea de avalanşe.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.