Închisoare pe viață pentru uciderea laburistei Jo Cox

0

Juraţii britanici l-au condamnat miercuri după-amiază pe extremistul Thomas Mair la închisoare pe viaţă pentru uciderea parlamentarei laburiste Jo Cox cu doar o săptămână înainte de referendumul crucial pentru Brexit. Ucigaşul a atacat-o în plină stradă la 16 iunie pe parlamentara laburistă, care făcea campanie la biblioteca din localitatea Birstall, Yorkshire pentru rămânerea Marii Britanii în UE, transmite Reuters.

Thomas Mair a refuzat să-şi recunoască vinovăţia în faţa juraţilor britanici şi nu a arătat nicio emoţie în momentul citirii verdictului.

Judecătorul Alan Wilkie nu i-a permis extremistului să vorbească după anunţarea verdictului.

”Tu nu eşti un patriot. Prin acţiunile tale ai trădat chintesenţa acestei naţiunii: adeziunea oamenilor pentru democraţia parlamentară”, a declarat magistratul Wilkie.

Laburista Jo Cox a fost împuşcată de trei ori şi înjunghiată în repetate rânduri în localitatea Birstall, Yorkshire. Autorităţile l-au arestat imediat după incident pe Thomas Mair.

Procurorii britanici au stabilit că suspectul, în vârstă de 53 de ani, era un simpatizant al grupărilor de extremă dreapta, precum şi a asasinatelor politice. De asemenea, autorităţile au descoperit în locuinţa sa mai multe ornamente de inspiraţie nazistă, inclusiv un vultur al celui de-al Treilea Reich.

Mair a atacat-o pe laburistă în plină zi, în timp ce aceasta se îndrepta spre o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu alegătorii din propria circumscripţie electorală. În timpul atacatului, ucigaşul a strigat ”asta este pentru Marea Britanie”.

Thomas Mair a locuit în circumscripţia electorală a parlamentarei laburiste timp de câteva decenii, iar acum neagă toate acuzaţiile de omor.

Mair a refuzat în luna octombrie să-şi recunoască vinovăţia în schimbul unei pedepse reduse şi s-a declarat nevinovat în faţa instanţei.

Extremistul a declarat autorităţilor britanice, la puţin timp după arestarea sa, că este un ”activist politic” pentră că a ucis-o pe parlamentara laburistă Jo Cox.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.