Grave nereguli la parcul auto al RA-APPS

Corpul de control al prim-ministrului a efectuat un control Sucursala de Transport „Bucureștii Noi” (STBN), care ţine de RA-APPS. În urma controlului, au fost descoperite numeroase nereguli privind folosirea parcului auto, dar şi cheltuieli nejustificate pentru protocol – parfumuri scumpe, whisky, produse cosmetice de lux. Corpul de control propune sesizarea ANI și integrarea STBN în cadrul Secretariatului General al Guvernului sau transformarea în societate comercială.

Corpul de Control al Prim-ministrului a controlat activitatea din 2012-2016 a STBN – unitate din cadrul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres.

STBN asigură, în principal, servicii de transport și de service pentru autoturismele alocate aparatului de lucru al Guvernului, în baza cărora a obținut, în medie, un procent de aproximativ 90% din veniturile anuale, dar și pentru alte instituții publice.

„Începând cu anul 2010, pentru autoturismele alocate SGG, RAAPPS, prin STBN, a stabilit tarife unice/zi/autoturism cu încălcarea prevederilor Procedurii Operaționale Activitatea de transport și service auto, elaborată în ianuarie 2010, ediția a II-a, aprobată de către directorul general al RAAPPS”, se arată în comunicat.

Potrivit Executivului, RAAPPS, prin STBN, nu a stabilit tarife diferențiate pentru fiecare autoturism pus la dispoziția aparatului de lucru al Guvernului, calculate în funcție de marca autoturismului și capacitatea cilindrică a acestuia.

De asemenea, în perioada 2011-2015, în cadrul negocierilor anuale cu SGG, STBN a inclus în tariful unic și cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări, încălcând prevederile.

În plus, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat existența premiselor ca RAAPPS, prin STBN, să deconteze de două ori cheltuielile cu deplasările conducătorilor auto, atât direct, prin aplicarea clauzei contractuale potrivit căreia beneficiarul decontează prestatorului toate cheltuielile efectuate cu deplasările conducătorilor auto, cât și indirect, prin includerea acestor cheltuieli în cheltuielile totale care stau la baza stabilirii tarifului unic pe autovehicul.

În comunicat se menționează că veniturile obținute de STBN au fost constituite, în proporție covârșitoare (în medie aproximativ 90%), din sumele încasate de la SGG, în baza contractelor anuale de prestări servicii de transport auto de persoane. În aceste condiții, STBN și-a finanțat activitatea, în principal, din venituri provenind de la bugetul statului.

Astfel, marja profitului calculată pentru activitatea desfășurată de către STBN a fost de 14,65% pentru anul 2013, de 19,76% pentru anul 2014, respectiv de 18,92% pentru anul 2015, ceea ce indică o „combinație de prețuri ridicate și costuri scăzute”.

Conform comunicatului, în 2015, STBN avea un parc auto constituit dintr-un număr de 82 de autoturisme, dintre care un număr de 67 de autoturisme erau utilizate pentru contractul de prestări servicii încheiat cu SGG. În acest context, se arată că există suspiciunea că prevederile contractuale sunt defavorabile SGG.

Cu privire la cele 82 de autoturisme, se arată că majoritatea acestora au o vechime de peste 6 ani, ceea ce presupune un grad avansat de uzură.

Corpul de control al premierului indică faptul că în perioada 2013 — 2015, alegerea furnizorilor de piese auto s-a efectuat cu încălcarea principiilor și normelor prevăzute în legislația aplicabilă în domeniul achizițiilor publice, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, transparența și eficiența utilizării fondurilor.

„STBN a achiziționat piese auto direct de la furnizori, selectați pe un așa-zis ‘criteriu al rapidității’, fără a efectua o analiză a altor oferte existente pe piață. Astfel, conducerea STBN a aprobat, în mod nejustificat, plata unor sume mult mai mari pentru produse cu aceleași caracteristici, pe care STBN putea să le achiziționeze de la alți furnizori existenți pe piață dacă ar fi folosit mecanismele concurențiale și transparente prevăzute de legislația incidentă în domeniul achizițiilor publice. Conducerea STBN a efectuat cheltuieli neeconomicoase pentru regie, nerespectând principiile transparenței și eficienței utilizării fondurilor publice, încălcând totodată și dispozițiile legale, potrivit cărora, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public”, se subliniază în comunicat.

Totodată, se precizează că STBN a efectuat, în perioada 2012-2015, cheltuieli fără a face economie în privința unor produse de „protocol”.

Corpul de control al premierului dă ca exemplu faptul că reprezentanții STBN au achiziționat produse în sumă totală de 86.533,94 de lei de la Mega Image — Sephora Cosmetics România, Farmacia Olimpia, societatea You&Me Exim SRL, iar printre produse s-au numărat: sticle de whisky, coșuri cadou pentru Paște sau Crăciun, parfumuri de la case celebre, creme, produse cosmetice și de machiaj.

Mai mult, reprezentanții STBN au aprobat, fără a avea o recomandare a medicului de medicina muncii, achiziția unor tipuri de medicamente, iar trusele medicale aflate în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale nu respectă conținutul minim prevăzut de legislația în vigoare, se precizează în comunicat.

Corpul de control subliniază că există suspiciunea că directorul STBN a încheiat, în 2007, un contract cu societatea la care soția sa este asociat unic și administrator.

În urma celor constatate la STBN se propune reevaluarea întregii activități și analizarea necesității menținerii formei de organizare a Sucursalei, cu două opțiuni: fie integrarea acesteia în cadrul SGG, fie transformarea în societate comercială.

„Atribuirea contractelor de prestări servicii de transport auto de persoane de către Secretariatul General al Guvernului sau de către alte autorități publice trebuie să se facă cu respectarea legislației în materia achizițiilor publice”, se subliniază în comunicat.

Se propune și elaborarea unor proceduri interne referitoare la achiziția pieselor auto, consumabilelor și produselor de întreținere, conformă cu legislația achizițiilor publice, pentru a evita selectarea furnizorilor pe criterii subiective, cum este criteriul „rapidității” și fără a efectua evaluări a ofertelor existente pe piață; analizarea oportunității implementării unui sistem informatic pentru monitorizarea zilnică a reparațiilor efectuate/autoturism, numărul autoturismelor reparate, precum și pentru piesele auto utilizate/autoturism; reanalizarea înregistrării cheltuielilor cu unele produse de protocol pentru a evita majorarea nejustificată a tarifului unic/autoturism; întocmirea unei evidențe clare și precise referitoare la consumul de medicamente, pentru fiecare angajat STBN sau client (la Service Aviatorilor), precum și desemnarea unei persoane de specialitate (studii medicale) care să poată da recomandări cu privire la medicamentele existente în punctele de prim-ajutor și care să poată verifica condițiile pentru asigurarea integrității conținutului acestora și verificarea periodică a truselor medicale ce intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale, astfel încât acestea să respecte conținutul minim prevăzut în legislația în vigoare.

De asemenea, se propune și sesizarea Agenției Naționale de Integritate și a organelor competente, în funcție de cele sesizate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.