Daniel Dăianu avertizează: Recesiunea este după colț!

Membru în Consiliul de Administraţie al BNR, Daniel Dăianu atrage atenţia că, “recesiunea este după colţ” şi deciziile pe care le vor lua SUA ar putea conduce la îngheţarea pieţelor şi reorientarea lichidităţilor către economia americană. În acest caz, cauze externe ar putea provoca o recesiune şi în România, dar controlul deficitelor (bugetar şi de cont curent) poate contribui la o anumită încetinire a creşterii economice, care s-ar putea dovedi de bun augur.

“Schimbarea politicii fiscale şi perspectiva creşterii dobânzilor de către Rezerva Federală Americană ar putea strânge lichidităţile din pieţele emergente probabil şi din România şi ar putea declanşa o recesiune economică în perioada imediat următoare”, spune Daniel Dăianu, membru al Consiliului de administraţie al BNR.

În acest context, el atrage atenţia că în 2017 vom avea cel mai probabil o încetiniere a creşterii economice, foarte probabil undeva în jurul valorii de 3%. În afara posibilităţii declanşării unei recesiuni economice din cauze externe, una dintre cauzele pentru care România s-ar confrunta cu o scădere a creşterii economice este şi faptul că în ultimii doi ani, ţara noastră a stimulat prin diverse măsuri creşterea economică potenţială.

Principalele riscuri economice în condiţii de recesiune sunt legate de saltul din ultimii doi ani al deficitului bugetar şi legea salarizării care vor pune în continuare presiuni.

Citeşte mai mult pe Economica.net

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.