PNL și PSD îi cer demisia lui Bejinariu

0

Liberalii au solicitat, luni, demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu. La rândul său, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, i-a cerut lui Bejinariu demisia din Parlament.

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, i-a cerut deputatului PSD Eugen Bejinariu demisia din Parlament, afirmând că a discutat deja cu colegul său, dar că acesta ”nu este convins că este un gest bun” pentru el, potrivit Mediafax.

„În mod ferm îi solicităm colegului nostru să-şi depună demisia. Până în acest moment, Bejinariu nu este convins că este un gest bun pentru domnia sa. Eu cred că este o datorie faţă de partid să facă acest lucru şi o să-i cerem în continuare cu toată determinarea să demisioneze”, a anunţat Marian Neacşu.

Reprezentantul PSD a mai spus că, „din păcate”, Eugen Bejinariu este candidatul PSD – fiind primul pe lista pentru Camera Deputaţilor în Suceava.

„Nu va beneficia de niciun fel de umbrelă a PSD. Sperăm ca această demisie să rămână şi pentru viitorul mandat. (…) Îi cerem demisia din Camera Deputaţilor şi, dacă va câştiga mandat şi pare să fie foarte probabil, şi din mandatul viitor”, a conchis Neacşu.

Şi liberalii au solicitat, luni, demisia din Parlament a deputatului PSD Eugen Bejinariu.

„Ne așteptăm de la majoritatea PSD-ALDE la aceeași atitudine parșivă de a sfida ideea de egalitate în fața legii și de a încerca să amâne decizia în cazul deputatului PSD Eugen Bejinariu, pentru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. PSD-ALDE le e frică de votul românilor, dar nu le este suficient de frică pentru a permite organelor de urmărire penală să-și continue ancheta”, susțin liberalii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit PNL, niciun cetățean nu trebuie să se așeze deasupra legii, iar protecția politică în fața justiției afectează funcționarea normală a unui stat de drept, vinovăția ori nevinovăția unei persoane fiind decise exclusiv de instanțele de judecată, nu de Parlament.

„Atragem atenția că doar PSD-ALDE pot asigura cvorumul de ședință, întrucât dețin majoritatea parlamentară necesară, motiv pentru care trebuie să își asume dacă îndeplinesc condițiile necesare pentru un vot regulamentar sau dacă vor scăpa de justiție încă un PSD-ist”, precizează liberalii în comunicat.

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul ‘Microsoft 2’, urmează să fie dezbătută și votată de plenul Camerei luni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.