Suporterii Stelei nu se înghesuie la derby-ul cu Dinamo

0

Oficialii Stelei au solicitat pentru marele derby 500 de bilete. Tichetele au fost puse deja în vânzare la casele de bilete de pe Bulevardul Basarabiei, adică din dreptul peluzei care va fi ocupată de ”Peluza Roș-Albastră”.

Până la această oră s-au vândut aproximativ 20.000 de tichete, dar organizatorii mizează că la ora de start în tribune vor fi aproximativ 30.000 de fani.

Cu două zile înainte de Derby-ul de România dintre Dinamo şi Steaua, gazdele de pe Arena Naţională anunţă că au vândut aproximativ 17.000 de bilete, interesul fiind unul moderat, ţinând cont că partida de va disputa pe cel mai mare stadion al României.

„Până în acest moment, s-au vândut aproximativ 17.000 de bilete. Încă nu am primit nicio cerere oficială de tichete din partea Stelei”, a anunţat pentru Digi Sport, Dorin Irimia, purtătorul de cuvânt al clubului din Ştefan cel Mare.

Steaua poate primi ca echipă oaspete pe Arena Naţională până la 8.000 de bilete, dar, din informaţiile Digi Sport, gruparea roş-albastră va fi susţinută de aproximativ 1.000 de fani. 100 dintre ei au lucrat la coregrafia propusă pentru derby.

Astfel, la ora meciului, pe stadion se pot afla în jur de 25.000 de fani, acelaşi număr care a fost prezent şi la ultimul derby de pe Arena Naţională, cu Dinamo gazdă. Atunci, Steaua s-a impus cu 3-1, după dubla lui Stanciu şi golul lui Prepeliţă. Pentru rivali, a înscris Elhamed.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.