Alina Bica, dezvăluiri incendiare despre Kovesi și Coldea

0

Alina Bica, fosta şefă DIICOT, a declarat că, dacă dorea să o atace pe Laura Codruţa Kovesi, fratele ei era „împachetat şi trimis la puşcărie”. Alina Bica a mai declarat că adjunctul SRI, Florian Coldea, s-a interesat personal de dosarul lui Ovidiu Tender şi i-a spus că nu îl poate condamna pe omul de afaceri pentru că este un pion important.

Alina Bica a mai spus că adjunctul SRI a şi ameninţat-o şi i-a spus că daca nu-l ascultă nu o să sfârşească bine.
„Dacă voiam să o atac pe Kovesi, fratele ei era împachetat și trimis la pușcărie. Știam că doamna Kovesi m-a făcut țintă. Eu am avut dosarul fratelui lui Kovesi, dar l-am dat unui procuror când am ajuns șefă la DIICOT. Acum am înțeles că e pe la DNA Alba, prin sertare. Era propozabil să fie urmărit penal, nu arestat”, a spus Alina Bica, potrivit Antena 3.

Fosta şefă a DIICOT a vorbit şi despre momentul în care adjunctul SRI, Florian Coldea i-ar fi cerut albirea omului de afaceri Ovidiu Tender. Alina Bica recunoaşte că după ameninţările lui Florian Coldea a discutat cu procurorul de caz şi a propus o măsură mai blândă în dosar.

Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare, dar decizia nu este definitivă.

Alina Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea unei infracțiuni de favorizarea făptuitorului (Ovidiu Tender) și a fost achitată pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și o alta de favorizarea făptuitorului (Adriean Videanu).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.