Zeci de proiecte în programul „Diaspora start-up”

Un număr de 58 de proiecte au fost înregistrate în cadrul Programului ‘Diaspora Start-Up’, privind stimularea antreprenoriatului în rândul cetățenilor români din afara țării și a celor reîntorși în țară, conform unei informări publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Apelul a fost închis marți, iar programul are o finanțare în valoare de 30 milioane euro, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, informeaz[ Agerpres.

Conform MFE, schema de antreprenoriat vizează crearea unei oportunități de reîntoarcere în România pentru cei care doresc să valorifice abilitățile (antreprenoriale și/sau profesionale) dobândite în străinătate prin deschiderea unei afaceri în țară.

‘În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activitățile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Persoanele selectate în vederea finanțării planului de afacere vor primi, într-o primă fază, o subvenție în valoare de maxim 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primește 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranșă de finanțare. A doua tranșă de finanțare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranșe’, menționează sursa citată.

Apelul este dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepția regiunii București — Ilfov.

Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.