Ziua Mondială de Combatere a SIDA

0

În Africa de Sud a început cel mai mare studiu realizat în ultimii șapte ani privind eficiența unui vaccin împotriva Virusului Imunodeficienței Umane (HIV). La test participă 5.400 de persoane care vor primi doze injectabile pentru a dovedi eficiența acestui tratament, relatează EFE.

Voluntarii — toți adulți și activi sexual — care se supun testului vor primi injecții timp de un an ia rezultatele investigației se vor cunoaște după patru ani. „Studiul va stabili dacă un regim de vaccinuri experimental evită infecțiile cu HIV la adulți”, se arată în comunicatul Consiliului Sud-African pentru Investigații Medicale, unul din institutele responsabile ale proiectului.

Studiul se bazează pe un alt vaccin dezvoltat în Thailanda în cadrul unui program de cercetare al armatei americane care a fost aprobat în 2009, cu niveluri de eficiență de peste 30 la sută în termen de 3 ani și jumătate de la administrarea sa.

Versiunea testată în Africa de Sud a suferit modificări în componentele sale pentru a încerca să se obțină rezultate mai bune și o durată mai îndelungată a efectelor sale, notează Consiliul Sud-African pentru Investigații Medicale.

„Acest studiu ne va permite să obținem informații importante privind dezvoltarea vaccinurilor pentru a ajuta la prevenirea infecțiilor și punerii capăt a epidemiei”, a declarat Larry Corey, unul din autorii stadiului, intitulat ‘HVTN 702’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.