Chiulul deputaților îl scapă, din nou, pe Eugen Bejinariu!

Share:

Ședința de plen a Camerei Deputaților în care urma să se dezbată și să se voteze cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului Eugen Bejinariu nu a putut avea loc luni din cauza lipsei de cvorum, anunţă Agerpres.

Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a anunțat că nu există cvorum de ședință, că lista de prezență a fost semnată de 70 de deputați, dar în sală erau 64.

 Deputatul independent Remus Cernea și-a făcut „un ultim selfie” cu sala goală.

Cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul deputatului Eugen Bejinariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul „Microsoft 2”, urmează să fie dezbătută și votată luni de plenul Camerei Deputaților.

Este pentru a doua oară când solicitarea DNA se află pe ordinea de zi a Camerei, săptămâna trecută ședința de plen fiind suspendată din lipsa cvorumului.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil cererea DNA privind efectuarea urmăririi penale în cazul lui Eugen Bejinariu, fiind înregistrate 11 voturi „pentru”, cinci „împotrivă”, două abțineri și patru voturi anulate.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Eugen Bejinariu, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003 — 2004, în legătură cu săvârșirea, pe vremea în care a deținut funcția ministerială, a infracțiunii de abuz în serviciu, în forma continuată, în dosarul „Microsoft 2”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.