Ponta nu vrea să audă de un guvern PSD-PNL

0

Fostul premier Victor Ponta a refuzat ideea unui un guvern PNL-PSD.Întrebat dacă va demisiona în eventualitatea unui guvern PSD-PNL, Victor Ponta a răspuns: ”Categoric, demisionez în prima zi. În primul rând votez contra. Deciziile PSD sunt deciziile PSD, le înțeleg și le respect. Dar cum să mă duc eu pe stradă să le spun oamenilor că sunt tot cel de săptămâna trecută care-l criticam pe Cioloș, acum am venit să vă spun că-l susțin pe Cioloș? Păi, iertați-mă, m-aș bate singur cu ouă sau cu roșii”.

Totodată, fostul premier a spus că dacă PSD nu va reuși să facă majoritate, poate rămâne în opoziție. Nu ar fi fără precedent. PSD a mai fost de trei ori la putere, de trei ori în opoziție: ”Nu e sfârșitul PSD nici dacă e la Putere, nici dacă e în Opoziție.”, scrie DCnews.

 Fostul premier Victor Ponta subliniază că nu va refuza o anumită funcție chiar dacă a fost premier.

”Dacă are nevoie PSD de mine și-n funcția de secretar de stat la culte și cultură nu o să le zic nu, că nu stau cu nasul pe sus” a spus Victor Ponta la DCNews LIVE. După ce i s-a atras atenția că dacă vrea să ocupe această funcție, trebuie să demisioneze din Parlament, Victor Ponta a afirmat: ”Poate am exagerat. La relația cu Parlamentul, dacă e nevoie de mine, nu stau cu nasul pe sus că am fost prim-ministru”.

Fostul premier a avertizat că 2017 va fi un an foarte greu, pentru că-n 2016 s-a trăit din ce a strâns PSD în 2015, dar în 2017 va fi foarte greu și PSD trebuie să aibă un guvern foarte bun, pentru că, în caz contrar, ar ajunge de la 42% la 20%.

Întrebat dacă a auzit zvonurile că va fi viitor ministru de Externe sau de Finanțe, Victor Ponta a răspuns că nu le-a auzit. A continuat: ”Să vedem. Să începem cu secretariarul de stat pentru culte. Nu spun ironic. Chiar dl Opaschi, care a ocupat în timpul mandatului meu acel post, a făcut foarte mult bine și m-a învățat foarte multe lucruri”, scrie DCnews.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.