Trump se opune achiziționării unor noi avioane prezidențiale

0

Preşedintele-ales al SUA, Donald Trump, a îndemnat marţi Administraţia Barack Obama să anuleze planul de achiziţionare a unor noi avioane prezidenţiale, argumentând că sunt costuri prea mari şi este „ridicol”.

„Compania Boeing construieşte un nou model 747 Air Force One pentru viitorii preşedinţi, dar costurile au scăpat de sub control, peste patru miliarde de dolari. Anulaţi comanda!”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

 Ulterior, Trump a nuanţat declaraţiile: „Problema cu aceste avioane a scăpat de sub control. Cred că este ridicol. Noi suntem de acord ca Boeing să facă bani, dar nu astfel de bani”.

Forţele Aeriene americane au anunţat în ianuarie 2015 că avioane Boeing 747-8 vor fi folosite pentru înlocuirea celor două aparate Air Force One, aeronavele preşedintelui SUA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.