Directorul medical de la „Ana Aslan”, revocat

Share:

Consiliul de Administrație al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” l-a revocat din funcție, joi, pe directorul medical, prof. dr. Gabriel Ioan Prada, în urma „neregulilor grave” constatate de Corpul de control al ministrului Sănătății

Decizia de revocare a directorului medical vine după ce Corpul de control al ministrului Sănătății a arătat nereguli grave în privința achizițiilor făcute de unitatea sanitară, sporurilor plătite ilegal și încheierii unor contracte fără respectarea legii, în defavoarea spitalului, informează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în anul 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către prof. dr. Gabriel Ioan Prada.

„În același an, Agenția Națională de Integritate a constatat și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către fostul director medical”, se precizează în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.