Laureații Galei aniversare „MNC-25 de ani”
Prof. univ. dr. Ioan Opriș, istoricul Georgeta Filitti și președintele Societății Colecționarilor de Artă din România, Vasile Parizescu, s-au numărat printre laureații „Galei aniversare – MNC 25 de ani de existență în cultura românească”, desfășurată miercuri seară la Muzeul Național Cotroceni.
În cuvântul său, directorul general interimar al instituției, Ștefania Dinu, prezentă de 22 de ani în muzeu, a evidențiat importanța evenimentului, apreciind că Muzeul Național Cotroceni a apărut, în urmă cu 25 de ani, dintr-o nevoie imperioasă de schimbare, organizarea și funcționarea acestuia punând în valoare rigorile respectării muzeografiei moderne, informează Agerpres.
„Evenimentele noastre au fost variate, complexe. Expoziții temporare excepționale, cu un patrimoniu valoros, concerte, de acum tradiționale — concertele noastre de Paști și de Crăciun, ca și lansări de carte, colocvii științifice, mese rotunde, dezbateri naționale și internaționale, seratele muzeale care s-au bucurat de prezența unor mari personalități ale vieții științifice și academice, a unor artiști lirici de renume internațional”, a subliniat Ștefania Dinu.
Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a transmis „un cuvânt de respect și admirație” din partea Administrației Prezidențiale, în timp ce prof. univ. dr. Ioan Opriș, directorul fondator al muzeului a evocat anii de început ai instituției, modul în care, împreună cu colectivul pe care l-a condus a „dat viață acestui loc” care a adus „bucurie, seninătate și dragoste de frumos” unui public fidel.
Printre cei recompensați cu o diplomă și medalia aniversară a muzeului s-au mai numărat: secretarii de stat în Ministerul Culturii Alexandru Oprean și Irina Cajal Marin, directorul Muzeului Național al Satului, Paulina Popoiu, directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander Târnoveanu, directorul Arhivelor Naționale ale României, Ioan Drăgan, părintele arhimandrit Irineu Dogaru, părintele arhimandrit dr. Policarp Chițulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, Bianca Ionescu, manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, directorul general al Agerpres, Alexandru Ioan Giboi, directorul adjunct al Agerpres, Claudia Nicolae, gazetari, angajați ai muzeului.