Rata creditelor neperformante la CEC Bank este de 11,5-12%!

Rata creditelor neperformante la CEC Bank se situează, în prezent, la 11,5% – 12%, peste media sistemului bancar, a declarat joi Radu Ghețea, președintele băncii, într-o conferință de specialitate.

„Vorbim de credite neperformante la nivelul sistemului bancar în jur de 10%. Această medie conține și unele bănci care au mai mult și altele care au mai puțin. La CEC Bank am reușit să demarăm acest proces (de reducere a creditelor neperformante — n.r.) în urmă cu 18 — 24 luni. În prezent am reușit să venim cu nivelul creditelor neperformante în jur de 11,5% — 12 %”, a spus Ghețea.

Potrivit acestuia, la 11 luni profitul este de peste 33 milioane de lei iar pentru anul viitor acesta va fi de trei cifre.

„În ceea ce privește profitabilitatea am rămas în continuare o bancă pe plus așa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani. La 11 luni avem un profit brut de 33,2 milioane de lei. Poate părea că e o cifră mică dar avem certitudinea că pentru 2017 vom avea cu siguranță un profit de trei cifre”, a mai arătat președintele CEC.

Radu Ghețea a participat joi la conferința „Lecții învățate & Gala Performanței 2016 pentru industria bancară”, organizată de Oxygen Events.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.