Avertismentul lui Juncker pentru statele UE

0

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a lansat vineri un avertisment tuturor țărilor Uniunii Europene care ar fi tentate să acționeze pe cont propriu. El consideră că fără blocul comunitar aceste țări nu ar însemna nimic în lume, transmite AFP.

„Greșesc cei care cred că a sosit momentul de a destructura Uniunea Europeană, de a o rupe în bucăți, de a ne diviza” , a spus Juncker la o conferință ocazionată de aniversarea a 25 de ani de la summitul de la Maastricht, care a pus bazele monedei euro.

 În opinia sa, fără UE nici o țară membră nu ar fi capabilă să aibă singură vreun rol politic în lume. În prezent, PIB-ul Uniunii Europene reprezintă 25% din cel al economiei mondiale, în zece ani va scădea la 15%, iar ‘în 20 de ani niciun membru al UE nu va fi singur membru al G7’, a argumentat el.

‘Din punct de vedere demografic, nu suntem complet pe cale de dispariție, dar pierdem din ponderea demografică’, a continuat Juncker, un susținător ar politicii de deschidere față de migranții veniți din afara Europei. El a adăugat pe acest subiect că ‘la începutul secolului XX, europenii reprezentau 20% din umanitate, acum 5-6-7%, iar la sfârșitul secolului XXI, 4% din zece miliarde’ de locuitori.

Juncker împlinește vineri 62 de ani și este singurul politician încă activ care a participat pe 9 decembrie la summitul de la Maastricht, el fiind atunci ministru de finanțe al Luxemburgului.

La acel summit, șefii de stat și de guvern a 12 state europene, printre care s-au numărat François Mitterrand și Helmut Kohl, au decis să transforme Comunitatea Economică Europeană (CEE) în Uniunea Europeană (UE).

Tratatul de la Maastricht, semnat două luni mai târziu, pe 7 februarie 1992, a intrat în vigoare cu emoții după ce a trecut cu greu de referendumul din Franța și a fost respins la cel din Danemarca. Aceasta din urmă l-a acceptat în final la un al doilea referendum după ce a primit o serie de concesii care i-au permis să mențină o serie de politici naționale, inclusiv să nu adopte moneda euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.