Portal al exploatărilor legale și transporturilor de masă lemnoasă

România are o nouă aplicație dedicată sectorului forestier – Portalul exploatărilor legale și transporturilor de masă lemnoasă – lansată vineri, în premieră, de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în cadrul unei conferințe de presă.

Noul sistem a costat 30.000 de euro, iar firma care a implementat proiectul și de la care ministerul de resort a achiziționat codul-sursă este Indaco, a precizat ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer.

„Astăzi (vineri — n.r.) lansăm un nou sistem prin care sper să punem pe butuci tăierile ilegale de lemn din România. Sistemul este un portal web, disponibil la adresa inspectorulpadurii.ro. Prin noua aplicație, orice tăiere ilegală va genera o alertă către organele abilitate. Sistemul este deja creat, iar în perioada următoare se vor încărca datele în acesta. Datele vor fi încărcate manual. Cred că, în prima parte a anului 2017, vom avea toate datele introduse în sistem. După părerea mea, cel târziu până mai — iunie 2017, această hartă trebuie să fie completă”, a afirmat Pașca Palmer.

Portalul operează imagini satelitare și le suprapune în timp real pe hărți electronice, fiind posibilă astfel depistarea inclusiv a posibilelor tăieri ilegale de pădure.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.