Simptomele avortului spontan

Aproximativ 20% din sarcini se incheie cu un avort spontan si mai mult de 80% din aceste pierderi se intampla pana in a douasprezecea saptamana de sarcina. Acest lucru nu include situatiile in care se pierde un ovul fertilizat inainte ca sarcina sa devina stabilita. Studiile au demonstrat ca de la 30 la 50% din cazuri ovulele sunt pierdute inainte sau in timpul procesului de fertilizare.

Unele avorturi spontane sunt suspectate in timpul uneia dintre vizitele prenatale de rutina, atunci cand medicul sau moasa nu pot auzi bataile inimii copilului sau observa ca uterul nu este in crestere asa cum ar trebui. Adesea, embrionul sau fatul isi opresc dezvoltarea cu cateva saptamani inainte de a aparea simptomele unui avort, cum ar fi sangerare sau crampe.

Multe din cazurile de avorturi spontane din primul trimestru sunt considerate a fi evenimente aleatorii cauzate de anomalii cromozomiale in ovulul fertilizat. Cel mai adesea, acest lucru inseamna ca ovulul sau spermatozoidul a avut numarul gresit de cromozomi si, ca rezultat, ovulul fertilizat nu se poate dezvolta in mod normal.

„Uneori, un avort spontan este cauzat de probleme care apar in timpul procesului delicat al dezvoltarii timpurii. Acest lucru ar include un ovul care nu se implanteaza in mod corespunzator in uter sau un embrion cu defecte structurale care il impiedica sa se dezvolte”, explica dr. Silviu Istoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Simptome care anunta avortul

Sangerari neregulate sau pete. Petele sau sangerarile vaginale reprezinta, de obicei, primul semn al unui avort spontan. Tineti minte, totusi, ca una 1 din 4 femei insarcinate au unele sangerari neregulate sau pete la inceputul sarcinii, iar cele mai multe dintre aceste sarcini nu se incheie cu avort spontan. Daca sangerarile sunt insotite si de alte simptome, mergeti urgent la medicul ginecolog.

Crampe. Crampele abdominale ar putea fi, de asemenea, un semn de avertizare ca veti suferi un avort spontan. Mergeti imediat la control ginecologic, mai ales in cazul in care crampele se simt mai puternice decat cele menstruale, daca sunt izolate intr-o parte sau sunt insotite de sangerare.

Dureri de spate. Crampele pot lua, de asemenea, forma unor dureri de spate mai mici sau moderate in intensitate. In cazul in care durerile de spate sunt insotite de sangerare, apelati la consultul unui obstetrician.

Secretii vaginale. Daca observati secretii vaginale neobisnuite, inclusiv cheaguri de sange sau chiar o hemoragie, ar putea fi un semn ca pierdeti sarcina. De asemenea, daca acestea sunt urat mirositoare sau provoaca iritatia vaginala, aveti un motiv de ingrijorare.

Schimbarea brusca a starii. Daca va simtiti bine brusc dupa saptamani de greata, de obicei, inseamna doar ca nivelul hormonilor s-a uniformizat, dar acest lucru poate indica, de asemenea, un avort spontan, mai ales atunci cand este insotita de alte simptome. Aceasta situatie nu trebuie sa va ingrijoreze, dar daca aveti si alte simptome de avort spontan, discutati cu medicul dumneavoastra.

Test de sarcina negativ dupa unul pozitiv. Temerile de avort spontan le fac pe unele femei sa repete testul de sarcina dupa o perioada, chiar daca au avut deja unul pozitiv, doar pentru a se linisti. Daca acest ultim test iese negativ, pentru a fi sigura, mergeti la medicul ginecolog.
Durere abdominala. Durerile abdominale incep, de obicei, dupa ce apar sangerarile vaginale. Se pot simti la o intensitate scazuta sau pot fi persistente, usoare sau ascutite, insa pot fi sub forma unei presiuni pelviene care creaza disconfort.

Factori de risc

Cu toate ca orice femeie poate suferi un avort spontan, exista factori de risc care pot cauza aparitia acestuia: varsta inaintata, antecedente in familie, probleme de sanatate: diabet, afectiuni autoimune, probleme cervicale sau uterine, probleme genetice, infectii, consumul de alcool, tigari, droguri, consumul excesiv de medicamente, mediu toxic, obezitate.

Ce poti face pentru preintampinarea avortului?

Un stil de viata sanatos inainte si in timpul sarcinii este foarte important si poate ajuta la prevenirea unui posibil avort spontan. Femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, inainte de aceasta decizie, ar trebui sa mearga la medicul ginecolog pentru a sta de vorba cu acesta in vederea metodelor de preintampinare a complicatiilor si, mai ales, a unui avort spontan.

„O dieta sanatoasa, bine echilibrata, suplimente naturale pentru sustinerea organismului si pregatirea sa, miscarea fizica moderata, limitarea cantitatii de cafea consumata, evitarea fumatului, gestionarea stresului si controlul periodic sunt factorii esentiali care duc la o sarcina sanatoasa, lipsita de probleme sau de riscul aparitiei unui avort spontan”, explica dr. Silviu Istoc.

Dr. Silviu Istoc este medic primar Obstetrica-Ginecologie la Spitalul Medicover, in cadrul Departamentului de Medicina Materno-fetala si Chirurgie Ginecologica Minim Invaziva si la Clinica ProVita. Mai multe detalii puteti citi pe www.dristoc.ro si pe pagina de Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.