Bob Dylan va concerta în Suedia anul viitor

Share:

Artistul american Bob Dylan și-a programat trei concerte în Suedia, în luna aprilie, a anunțat luni Live Nation, ceea ce îi oferă posibilitatea de a primi Premiul Nobel, după absența sa de la ceremonia de decernare a premiilor, desfășurată sămbătă la Stockholm, relatează AFP.

Artistul a refuzat invitația tradițională de a participa la ceremonia din 10 decembrie, invocând „alte angajamente”, însă a trimis un discurs de acceptare, în care și-a exprimat mirarea de a-și vedea numele alături de cele ale unor scriitori precum Rudyard Kipling, Albert Camus și Ernest Hemingway.

Academia suedeză, care așteaptă din partea artistului un discurs de acceptare, a precizat că nu știe dacă acesta va profita de venirea sa — la Stockholm pentru concertele din 1 și 2 aprilie și la Lund, pentru recitalul din 9 aprilie — pentru a-și primi premiul.

„El trebuie să-l pronunțe, este o oportunitate, dar nu știm nimic”, a declarat pentru AFP unul dintre membrii Academiei, Per Wästberg, pentru care Dylan este „nepoliticos și arogant”, pentru tăcerea sa după anunțarea premiului.

Decizia artistului american de a nu participa la ceremonie a fost mult timp dezbătută în Suedia, unde a fost văzută ca un vot de blam dat Academiei și Fundației Nobel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.