Doi foști miniștri ai Comunicațiilor, audiați la DNA

0

Foştii miniştri ai Comunicaţiilor Dan Nica şi Adriana Ţicău au venit luni la DNA, fiind citaţi în dosarul Microsoft 2, după ce preşedintele Klaus Iohannis a avizat urmărirea penală a acestora pentru abuz în serviciu.

Dan Nica a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 09.45, iar înaintea acestuia a venit Adriana Ţicău, scrie news.ro.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA i-au citat pe foştii miniştri Dan Nica şi Adriana Ţicău pentru a le aduce la cunoştinţă că sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în doasrul Microsoft 2.

Dan Nica şi Adriana Ţicău au fost chemaţi la DNA la două săptămâni după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis cererea de avizare a începerii urmăririi penale a celor doi foşti miniştri, precum şi a fostului ministru al Muncii Alexandru Athanasiu, în dosarul Microsoft 2.

Dan Nica, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 – iulie 2004, Adriana Silvia Ţicău, secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2003 – iunie 2004, respectiv de ministru al Comunicaţiilor în perioada iulie – decembrie 2004, şi Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005, sunt suspectaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nica Dan, cu încălcarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, a iniţiat şi a susţinut proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003 şi nr.470/01.04.2004, prin care s-a aprobat încheierea, între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a contractului comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft.

„În acest sens s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, astfel încât respectiva firmă să fie favorizată prin evitarea organizării unei licitaţii publice. Astfel, prin activitatea sa, Dan Nica ar fi cauzat, pe de o parte –un prejudiciu în valoare totală de 47.594.843,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, susţin procurorii.

În calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Adriana Ţicău, cu încălcarea privind Statutul funcţionarilor publici şi privind achiziţiile publice, a determinat încheierea contractului cadru de licenţiere Microsoft în condiţii defavorabile pentru Guvernul României, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens GmbH Austria, iar în acest sens a semnat Nota de fundamentare la Hotărârea de Guvern nr.1473/11.12.2003.

De asemenea, Ţicău a iniţiat şi susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr. 1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat.

„În această modalitate, Ţicău Silvia Adriana ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH”, potrivit procurorilor.

Alexandru Athanasiu este acuzat că, în calitate de ministru al Educaţiei, a iniţiat şi a susţinut proiectul Hotărârii de Guvern nr. 1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH şi pentru produsele educaţionale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat. Astfel, ar fi cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 19.370.500 USD în dauna statului, iar pe de altă parte – un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers GmbH.

În dosarul Microsoft 2, Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România, Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, foşti directori ai companiei Microsoft, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu şi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, din 21 noiembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.