Business România dă semnalul unificării mișcării patronale

0

La Clubul Parlamentarilor a avut loc, săptămâna trecută, Conferința de lansare a Confederației Patronale BUSINESS ROMÂNIA. Scopul afirmat al Confederației este acela de a contribui la unificarea mișcării patronale  din România în scopul realizării unei voci reprezentative și coerente în plan intern și internațional.

Confederația Patronală Business România s-a constituit în luna noiembrie 2016 ca un răspuns la provocările cu care se confruntă mediul de afaceri din România. Noua confederație patronală îsi propune să reprezinte interesele antreprenorilor din România fără discriminare între capitalul străin sau autohton, fără discriminare între intreprinderile mari și cele mici, fără disciminare între diversele sectoare de activitate ale economiei.

La conferința de presă au participat: Ioan Cezar Corâci – Președinte FEPACHIM, Octavian Crețu  – Președinte ROMAQUA GROUP, Iulian Drăgunoiu – Presedinte S.C. DIMAR SRL, Elena Laslu – Președinte FEPIMEDIU, Irina Mirela Manole – Presedinte FEPIMM, Mihai Păsculescu – Presedinte FEPAIUS, Alexandru Todericiu – Presedinte EXPORT-CLUB, Mircea Vescan – Presedinte FedePEG.

Cotidianul online „Cronica Română” prezintă un amplu interviu cu Cezar Ioan Corâci unul dintre membrii fondatori ai acestei noi confederații patronale. Corâci vorbește printre altele, de motivele care au condus la lansarea Business Romania, despre cauzele care au condus la dezbinarea mișcării patronale, despre miza uriașă a unificării patronatelor, care, trebuie, să devină o voce puternică, credibilă și reprezentativă, dar și despre necesitatea prezenței patronatelor în confederația patronatelor din Europa, Business Europe.

Domnule Cezar Ioan Corâci, săptămâna trecută, am asistat la un eveniment extrem de important în viața patronală și anume înființarea unei noi confederații patronale, Business Romania. De ce a fost nevoie de crearea unei noi confederații patronale și ce vă diferențiază, până la urmă, de ceilalți actori din domeniul patronatelor?

În momentul creării unei noi confederații patronale se ridică, în mod evident, câteva întrebări legitime. Prima ar fi: de ce este nevoie de o nouă confederație patronală? Există câteva argumente pe care, dacă-mi permiteți, le voi prezenta și dezvolta pe scurt. Ar trebui, în primul rând, să remarcăm situația economică din România, dar și pe cea de la nivel mondial, unde, după criza din anul 2009, economia s-a schimbat în mod dramatic, fiindcă acest tip de crize majore duc până la modificări de structură.

Au dispărut nenumărate afaceri, nenumărate întreprinderi, și au apărut, în schimb, altele noi, creându-se o altă pondere atât în România, cât și la nivel mondial, între marile capitaluri și multinaționale, pe de o parte, și pe de o alta între întreprinderilor mici și mijlocii și capitalul autohton. Toate acestea au condus la mișcări profunde și în structura membrilor organizațiilor patronale.

Din păcate, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în viață, structurile nu au evoluat sau mai corect nu s-au adaptat atât de repede pe cât ar fi fost necesar. Vedem că avem în continuare, în mișcarea patronală, aceeași actori, dar cu o voce din ce în ce mai puțin auzită și cu argumente din ce în ce mai puțin pertinente. Vedem, de asemenea, după mai bine de 20 de ani de dialog social în România, că multe din temele importante sunt discutate de guvernele României cu alte entități decât cele constituite în conformitate cu Legea dialogului social pentru a fi partenerii de dialog ai guvernelor sau ai sindicatelor. Nu spun acest lucru ca pe o critică, pentru că mi se pare normal ca un guvern să țină seama de exemplu de Asociația Investitorilor Străini, dar de ce Asociația Investitorilor Străini nu este reprezentată prin intermediul mișcării patronale este un lucru de neînțeles, mai ales că legea crează cadrul unei asemenea reprezentări. De altfel, în teorie, patronatele au reprezentanți la masa guvernului în multe moduri: în Consiliul Economic și Social, în Comisiile de dialog social din ministere, în Comisiile de dialog social din prefecturi, la nivel  județean. Suntem, de asemenea, prezenți în Consiliiile de Administrație ale Casei de Pensii, ale Casei de Asigurări de Sănătate, ale Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă.  Problema majoră, a noastră, a patronatelor, este calitatea și coerența discursurilor persoanelor pe care le-am trimis în aceste foruri și acest lucru trebuie să-l recunoaștem deschis.

Schimbarea economiei a dus practic la schimbarea membrilor patronatelor, pentru că au dispărut unele afaceri importante, și chiar dacă au apărut alți membri acest lucru nu a dus în suficientă măsură la adaptarea organismelor care conduceau mișcarea patronală la necesitățile reale ale membrilor , la exigențele reale ale dialogului social în anul 2016.

Domnule Corâci, de aproape 27 de ani, din păcate, mișcarea patronală nu reușește să  strângă rândurile în jurul unor obiective comune, majore, care să fie, până la urmă, în slujba capitalului autohton. Care este explicația acestei situații și ce este de făcut pentru remedierea acestei situații alarmante?

În primul rând, aș vrea să remarc faptul că mișcarea patronală din România are o tradiție cu totul impresionantă. În perioada interbelică, UGIR, pentru că așa se numea patronatul unic din România, era forul  de decizie în toate problemele economice. Nu s-ar fi putut, pe atunci, imagina ca guvernele României să fi luat sau să fi propus măsuri economice importante fără o consultare prealabilă cu patronatul. De altfel, o mare parte din legile importante ale economiei au fost propuse, în perioada respectivă, chiar de UGIR. Marile capitaluri care erau Malaxa, Mociorniță, Auschnit, nume istorice, au fost cele care au contribuit nu numai la dezvoltarea economică a României, dar și la promovarea unei legislații care, la vremea respectivă, era una modernă.

Au urmat 50 de ani de economie de comandă, fără  capital privat, cu întreprinderi  care erau conduse printr-un sistem centralizat, și după acea a venit o trecere dificilă, cu multe schimbări, la economia de piață.  Au urmat multe modificări economice majore și încercarea de a constitui un dialog social în condițiile în care unul dintre parteneri, patronatul practic nu existase deloc. Și spun asta pentru că sindicatele, așa cum erau ele, aveau o tradiție chiar și în perioada comunistă , măcar  din punctul de vedere al structurilor , care existau,  pe când patronatele și capitalul privat fuseseră inexistente în ultimii aproape 50 de ani.

Deși legea a apărut în 1990, iar la vremea respectivă chiar Guvernul a constituit o confederați -ceea ce este absolut o anomalie- pentru a putea semna un contract colectiv la nivel național. Abia în 1992, putem să spunem, la inițiativa lui George Constantin Păunescu și a altor persoane care făceau parte dintr-un grup de tineri întreprinzători români printre care se aflau și Călin Popescu Tăriceanu, Viorel Cataramă, Radu Boroianu etc s-a constituit un prim patronat care reprezenta capitalul privat . Trebuie să recunoaștem meritele deosebite ale lui George Constantin Păunescu care este, practic, cel care a inițiat o mișcare patronală reală în România.

Aș aminti aici și alte personalități precum Ovidiu Nicolescu care a înființat Confederația Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Nicolae Badea, este un strălucit om de afaceri român și  multe alte nume. Faptul că unii dintre deținătorii români de capital privat au înțeles necesitatea asocierii și constituirii în patronate este un lucru, în opinia mea, deosebit. Și acest  lucru a fost extrem de util în dezvoltarea economică într-o perioadă foarte grea pentru România.

Cu toate acestea, în timp ce mișcarea sindicală a devenit o forță în România, mișcarea patronală este încă dezbinată și dominată de orgolii…

Este foarte corect ceea ce spuneți. Din păcate, astăzi ne găsim într-o situație paradoxală: o mișcare sindicală bine organizată și articulată, pe de o parte, și pe de o alta, deși capitalul privat este destul de bine reprezentat în România, aveam cu câțiva ani în urmă 13 confederații patronale cu reprezentativitate națională care însumează 200% din salariații României. Cum au fost obținute aceste reprezentativități nu discutăm  acum, dar ceea ce este important este faptul că această situație nu a condus decât la o diluare a discursului patronal care în multe situații a fost șovăielnic, lipsit de coerență și fără soluții.

De multe ori cererile adresate guvernului nu au fost cereri ale unor sectoare de activitate ale economiei , justificate de un interes economic general, și solicitări punctuale care urmăreau doar satisfacerea unui grup de interese.  Și astfel devine de înțeles de ce, în multe cazuri, guvernele României nu au luat în seamă asemenea cereri.

Din nefericire, acest lucru s-a întâmplat, din nou, într-o perioadă grea pentru economia românească , și mă refer aici la perioada pre și post-aderare, în care rolul patronatelor ar fi trebuit să fie foarte important.

Astăzi, la aproape șase ani de la apariția Legii 62/2011, ne aflăm în situația în care prezența vocii patronale în media, cât și în dialogul social, este extrem de redusă. Nu am fost în măsură să furnizăm planuri coerente de dezvoltare economică guvernelor României , nu am utilizat toate pârghiile pe care legislația în vigoare din România  ni le pune la dispoziție.

Pe de altă parte, faptul că România nu este reprezentată în mișcarea patronală, la niciun for,  la nivel european (nu mai suntem membri ai Business Europe care este confederația patronatelor din întreaga Europa ), este un lucru cu consecințe grave pentru că ceea ce trebuie să știe întreprinzătorii mici sau mai mari din România este că o parte din destinul lor economic este decis la Bruxelles și nu în România.

Chiar dacă poate, prin ocuparea locului pe care România trebuie să-l ocupe la mesele europene, nu vom reuși să influențăm deciziile europene, măcar însă vom avea cunoștință de aceste decizii cu mult înainte ca acestea să fie luate. Și informația în afaceri este, după cum știm cu toții, foarte importantă. Vom putea, astfel, să ne pregătim propriile întreprinderi pentru schimbările care se prefigurează.

Nu trebuie să negăm nici faptul că într-o economie care este legată în proporție de 70% din export de comunitatea europeană , strângerea mai bună a relațiilor cu economiile europene, care nu se poate realize, în niciun caz,  de un singur IMM, izolat, care face afaceri în România, este  extrem de importantă. Pentru că până la a lua în calcul alte piețe de desfacere, și  într-un viitor economia României trebuie să se gândească și la așa ceva, trebuie să vedem cum putem fructifica la maximum oportunitățile din interiorul pieței comune a UE în care avem niște avantaje inclusiv fiscale.

Patronatele au fost, dacă pot spune așa, înfrânte când au fost luări de poziție pe probleme punctuale tocmai din cauza lipsei de coerență și de lipsa de reprezentativitate a vocilor care au susținut anumite idei, chiar dacă aceste idei erau corecte din punct de vedere economic. Totuși, doar 1/13 din activitatea economică a României, cât reprezintă o confederație patronală sau alta, din cele 13 existente în România, nu era suficient încât  să modifice politica unui Guvern.

Care sunt, până la urmă, concluziile și care sunt pașii care pot remedia această situație? Și nu în ultimul rând, domnule Corâci, cât de important este reconstruirea mișcării patronale în România?

Concluziile de aici sunt evidente. În ultimele luni, s-a creat un orizont de așteptare, atât a marilor investitori, cât și a capitalului autohton și a întreprinderilor  mici și mijlocii, pentru reconstruirea mișcării patronale în România. Am avut semnale, extrem de pozitive, în întâlniri pe care patronatele le-au avut , spre exemplu, cu ambasadorul Germaniei sau ambasadorul Austriei, la București, întâlniri la care au participat reprezentanții majorității confederațiilor patronale. În cadrul acestor discuții ni s-a spus clar că Europa așteaptă ca România să aibă o voce coerentă și unitară în mișcarea patronală, iar această voce să-și ocupe locul pe care îl merită la mesele europene. Este cert că ideea unificării, sub o formă sau alta, a mișcării patronale nu poate să fie decât în interesul mediului de afaceri din România și a creșterii sustenabile a economiei românești. În momentul  în care anumite politici vor fi rezultatul  consultării celei mai mari părți a actorilor economice, în mod cert ele vor avea atât forța ideilor, cât și forța reprezentativității, și niciun guvern  nu va putea să nu țină seama de asemenea propuneri.

De asemenea, credem că este bine să ne uităm la modelele europene de succes  care funcționează  și să vedem că la nivel european, dialogul social se poartă pe ramuri, pe sectoare de activitate, pentru că se încearcă discuții cu cei care reprezintă beneficiarii direcți  ai unei anumite ramuri economice.  Pe cale de consecință, Legea 62/2011 a încercat să impună ca mesele de dialog social, de exemplu contractele colective să se realizeze numai la nivelul ramurilor de activitate, pentru ca acestea să aibă într-o structură confederativă un rol mult mai mare decât până acum.

Am fost obișnuiți să auzim numai lideri naționali de confederații care știu de toate, se pronunță asupra tututuror problemelor dezbătute, însă, cred că a venit momentul ca în interiorul unei confederații patronale, reprezentantul fiecărei ramuri de activitate să fie purtătorul de mesaj al problemelor cu care se confruntă, pentru  că are expertiză și reprezentativitate în acel domeniu..

Cred că o confederație sau o alianță care să reprezinte mișcarea patronală din România  trebuie să fie în stare să construiască tribune pentru reprezentanții reali și autorizați ai diverselor sectoare economice. Și cred că în acest mod va crește foarte mult atât prestuigiul cât și coerența întregii confederații.

De ce, spre exemplu, să se ducă Cezar Ioan Corâci, președintele federației din chimie și petrochimie , în calitate de președinte al unei confederații patronale din care face parte și agricultura , să vorbească despre agricultură, un domeniu la care nu se pricepe?  De ce să nu fie reprezentată confederația de președintele federației din agricultură dacă problemele sunt de această natură? Sau din comerț sau din oricare alt domeniu de activitate.

Voi încheia cu o întrebare tranșantă: își propune Business Romania să devină, într-un termen cât mai scurt, membru al Business Europe, confederația patronatelor din Europa, cel mai important for patronal din Europa?

Credem prin crearea noii confederații patronale, Business România, încercăm să întindem o mână tuturor colegilor noștri din mișcarea patronală pentru a încerca să canalizăm toate energiile în realizarea unei construcții patronale importante, naționale, cu reprezentativitate în care să nu existe discriminare între capitalul investitorilor străini din România și capitalul autohton, între multinaționale și întreprinderile mici și mijlocii din România, între diverse sectoare de activitate.

Credem că aceasta ar trebui să fie masa la care, în mod natural, să se stabilească  propunerile de dezvoltare sustenabilă a economiei românești  și credem că acest proiect va reuși. Niciun Guvern nu va putea să nu țină seama de expertiza și de dorințele celei mai mari părți a economiei reale.

Sigur că numele confederației patronale, Business România, este  ales, având în vedere, modelul european, Business Europe.  Dorim  să fim acel reprezentant, în situația în care vom reuși să construim o confederație foarte mare, care să reprezinte toate interesele mediului de afaceri din România, la masa patronală europeană, Business Europe. De altfel, un pas a fost deja făcut, în prezența unor grupuri importante de investitori străini, Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din România, Clubul de Export  Bavaria, și acest lucru este un fapt important. Sigur, suntem încă la început de drum și urmează ca în lunile următoare să reunim în jurul nostru pe toți cei interesați  în construirea unei  voci patronale puternice în România, atât la nivelul sectoarelor de activitate, cât și la nivelul teritoriului. În mod cert, în perioada următoare, vom încerca să construim o strategie de dezvoltare sustenabilă a României  pe care să o susținem atât în forurile de dialog social din România, cât și la mesele europene, încercând, să devenim, în mod evident  membri ai Business Europa.

 Un interviu realizat de Iulian Badea

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.