Filme premiate, la Cinemateca TIFF

0

Unul dintre cele mai premiate filme ale anului, ”Fuocommare” (Fire at Sea), în regia lui Gianfranco Rosi, a primit „Ursul de Aur” la Festivalul de la Berlin și a fost propus de Italia la Oscar, va rula în avanpremieră la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Cinematecii TIFF.

O altă surpriză de final de an, anunțată de organizatorii TIFF, este avanpremiera, în 22 decembrie, musical-ului La La Land, nominalizat recent la șapte Globuri de Aur și favorit la premiile Oscar, informează Agerpres.

„Documentarul Fuocoammare/ Fire at Sea este un portret impresionant al vieții pe insula Lampedusa, o frontieră simbolică a Europei, traversată de milioane de emigranți din Africa și Orientul Mijlociu și aflată constant în atenția presei internaționale.

Este, totodată, un semnal de alarmă despre criza umanitară ai cărei martori suntem cu toții. ‘Frumos, misterios, emoționant’, îl descrie The Guardian. ‘Fire at Sea’ nu e documentarul despre criza imigranților la care te-aștepți. E mai bun’, titrează The New York Times. Gianfranco Rosi a devenit cunoscut pe plan internațional cu un alt documentar, Sacro GRA (2013), distins cu Leul de Aur la Veneția”, se precizează într-un comunicat transmis marți Agerpres de Biroul de presă al TIFF.

În săptămâna dinaintea Crăciunului, pe 22 decembrie, spectatorii din Cluj se vor bucura de o seară specială la Cinemateca TIFF, care va aduce pe marele ecran o explozie de muzică, dans și culori. Programul Christmas Special include o avanpremieră mult-așteptată, musicalul La La Land (r. Damien Chazelle), și un clasic al genului, premiat cu Palme d’Or în 1964, Umbrelele din Cherbourg/ Les Parapluies de Cherbourg (r. Jacques Demy), de la 18,00.

Nominalizat la șapte Globuri de Aur și considerat unul dintre favoriții Oscarurilor de anul acesta, La La Land îi are pe Ryan Gosling și Emma Stone în rolurile unor îndrăgostiți care se zbat să-și împlinească visurile în Los Angeles.

Prețul unui bilet este 10 lei. Biletele pot fi cumpărate în avans de la casieria Cinema Victoria. Fuocommare poate fi văzut joi, 15 decembrie, de la ora 20,00, La La Land, pe 22 decembrie, de la 20,00, iar Umbrelele din Cherbourg/ Les Parapluies de Cherbourg în aceeași zi, de la 18,00.

Cinemateca TIFF este un proiect gândit ca o continuare a Festivalului Internațional de Film Transilvania pe parcursul anului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.