Papa Francisc, la 80 de ani!
Papa Francisc împlineşte sâmbătă 80 de ani. În ciuda vârstei înaintate, Suveranul Pontif nu pare să renunţe la planul său de a remodela Biserica Catolică pentru a-i reflecta versiunea sa de compasiune şi umilinţă, potrivit france24.com.
Ca aproape în fiecare zi, sâmbătă, Papa îşi va desfăşura îndatoririle obişnuite: o slujbă de dimineaţă alături de cardinali, urmată de întâlnirea cu preşedintele Maltei şi un oficial din Vatican.
În locul cerebralului Papă Benedict, Papa Francisc a adus puţin ritm latin, o etică a muncii şi ascetismul unui misionar iezuit în funcţia de cap al celei mai mari biserici.
Aceasta va fi cea de-a patra aniversare pe care fostul episcop al Buenos Aires-ului a sărbătorit-o în internatul modest St Martha, care a devenit casa sa din Vatican.