Cărtărescu, premiat la Gala „Oamenii Timpului”

0

Scriitorul Mircea Cărtărescu, jurnalistul Paul Radu și preotul Constantin Necula sunt trei dintre personalitățile românești care au fost premiate sâmbătă seara în cadrul Galei „Oamenii Timpului”, eveniment care s-a desfășurat pe scena Naționalului ieșean.

În cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului au fost decernate zece trofee și opt premii speciale.

„Am pornit în această campanie de la identificarea câtorva ‘maladii’, aș spune, ale sferei publice românești, pe care această campanie încearcă să le rezolve. Una dintre ele este aceea că am uitat să facem un exercițiu de admirație. Spiritul critic e tot mai prost înțeles. Suntem mai degrabă reactivi în raport cu proiectele importante ale celorlalți. Societatea românească în ultimele decenii, în special post revoluționare, a uitat să admire sincer personalitățile cu proiecte deosebite în domeniile lor”, a declarat, pentru Agerpres, filosoful George Bondor, redactorul șef al Revistei de Cultură Timpul și organizatorul Galei Oamenii Timpului.

La secțiunea Literatură, laureat a fost Mircea Cărtărescu, datorită succesului pe plan internațional de care se bucură opera sa, fiind unul dintre cei mai traduși scriitori de limbă română.

„Gala ‘Oamenii Timpului’ dovedește că Iașiul este, așa cum a fost întotdeauna, un activist cultural al României. Mulțumesc acum tuturor celor implicați în Gala ‘Oamenii Timpului’, juriului care mi-a acordat cu multă gentilețe acest premiu, și fiecărei persoane care a dat, la un moment dat, click pe numele meu scoțându-mă din anonimat și aducându-mă aici. Fără cititorii săi orice scriitor este un anonim. Așa cum un copil se naște dintr-un bărbat și o femeie, așa o carte ia naștere dintre un cititor și un scriitor”, a spus Mircea Cărtărescu în aplauzele publicului.

La secțiunea Arte, premiul i-a revenit lui Remus Azoiței datorită prodigioasei activități artistice din cursul anului 2016, an în care a susținut concerte în România, Turcia, Liban, Republica Moldova sau Marea Britanie.

La Educație și Cercetare, premiul a fost acordat lui Sergiu Pașca pentru descoperirile din domeniul neurobiologiei, cercetările sale fiind un pas important în direcția unei mai bune viziuni și a unor tratamente noi pentru tulburările psihiatrice.

Premiul Societate civilă i-a revenit lui Ciprian Ciocan, de la Fundația Comunitară Sibiu, pentru crearea Fondului „Științescu”, proiect dedicat educației alternative, implementarea programului de finanțare „Științescu Sibiu 2.0”, inițierea SemiMaratonului din Sibiu în 2016, un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală.

Premiul la secțiunea Diplomație publică i-a revenit tot unui sibian, preotului Constantin Necula, pentru că a devenit o sursă de inspirație și una dintre cele mai influente voci ale Bisericii, prin conferințele și dialogurile pe diferite teme susținute în toată țara.

„Vă mulțumesc foarte mult pentru acest dar care nu este un dar pentru mine, e un dar pentru sutele de tineri din România care au nevoie de credință, de mântuire și de dragoste, e un dar pentru Biserica din care facem parte și care este onorată, este un dar pentru soția și copiii mei, cărora le mulțumesc foarte mult, este un dar pentru toți tinerii din groapa cu lei care sunt prăznuiți astăzi alături de Sfântul Daniel. Doresc din tot sufletul ca acest premiu să fie redăruit în sute de bucăți mici celor care au nevoie”, a spus în timpul discursului său, preotul Constantin Necula.

La secțiunea Memorie și Istorie, distincția i-a revenit lui Tudor Sălăgean datorită implicării în restaurarea bisericilor de lemn cu pictură interioară din Cizer și Petrindu, monumente istorice înscrise în patrimoniul UNESCO.

Premiul la secțiunea Jurnalism a mers lui Paul Radu, pentru realizarea unor investigații jurnalistice transfrontaliere în domeniul crimei organizate (partener în România al „Panama Papers”, inițiator și coordonator al „Clear Cut Crimes”, #BahamasLeaks ).

Elevii Tudor Popa, Adrian Conete, Diana Canghizer, Miruna Gafencu, Alex Simion, au fost premiați la secțiunea Tinere Valori, pentru crearea ochelarilor Mitra care, printr-un ansamblu de senzori, pot ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranță.

La Sănătate, premiul a mers către craioveanul Adrian Săftoiu pentru implicarea în analiza micromediului din tumorile tractului digestiv sau a procedurilor terapeutice minim invazive care le înlocuiesc pe cele clasice chirurgicale.

Cel de-al zecelea premiu, la secțiunea Antreprenoriat, i-a fost conferit lui Dan Drăghici — Drăghici Dental, Junior Clinic și Safra Dental Club, datorită creșterii considerabile a cifrelor de afaceri din cadrul celor trei business-uri conexe din domeniul medicinei dentare pe care le conduce.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.