Germania, în stare de război după atentat!

0

Ministrul de Interne din Saarland Klaus Bouillon a declarat marţi că Germania se află în stare de război, după ce un bărbat a intrat cu un camion în mulţime, într-o piaţă de Crăciun din Berlin, omorând cel puţin 12 oameni şi rănind alţi 48, într-un presupus atac terorist, relatează Reuters.

Ministrul de Interne al landului german Saarland a făcut o declarație dură în contextul atentatului terorist din Berlin. Oficialul german Klaus Bouillon a declarat pentru postul german SR că țara se află în stare de război. „Trebuie să spunem că ne aflăm în stare de război, deşi unii, care vor întotdeauna să vadă numai ce e bine, nu vor să vadă acest lucru”, a spus ministrul, potrivit news.ro.

Într-o conferință de presă susținută astăzi, cancelarul Angela Merkel a calificat evenimentele din capitală drept un act terorist. „Trebuie să presupunem că incidentul de la Berlin a fost un atac terorist”, a spus Merkel, în primul discurs rostit după atacul soldat cu 12 morţi şi aproximativ 50 de răniţi.

Poliţia din Berlin a suplimentat patrulele în urma atacului comis luni în piaţa de Crăciun din capitală. Forţele de ordine au anunţat marţi, într-un mesaj postat pe Twitter, că au adoptat această măsură „ca precauţie”.

Pe de altă parte, suspectul arestat, un refugiat pakistanez de 23 de ani, a negat orice implicate în atentat. Cel puţin 12 persoane au fost ucise, iar alte 48 au fost rănite luni seara, după ce un camion a intrat în mulţime într-o piaţă de Crăciun, în centrul Berlinului, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Poliţia. Între timp, presa germană a scris că presupusul autor al atacului ar fi un refugiat pakistanez în vârstă de 23 de ani, în timp ce ministrul german de Interne a calificat marţi drept „atentat” atacul de la Berlin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.