Untold 2017 riscă să nu se organizeze!

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, spune că organizatorii festivalului Untold au restanțe la plata daunelor pricinuite stadionului Cluj Arena, motiv pentru care eventuala închiriere a stadionului pentru ediția 2017 va fi discutată după remedierea problemelor.

‘Voi discuta despre o eventuală închiriere a stadionului Cluj Arena în vederea organizării festivalului Untold 2017 precum și despre cuantumul chiriei abia după finalizarea reparațiilor rămase restante, fapt pe care l-am comunicat în scris și organizatorilor evenimentului Untold”, a declarat, marți, într-un comunicat de presă, Alin Tișe, relatează Romaniatv.net.

Potrivit comunicatului CJ Cluj, organizatorii Untold nu s-au achitat încă de obligațiile contractuale.

‘Reamintim în acest context faptul că o comisie constituită din dispoziția Președintelui Consiliului Județean Cluj a inventariat în luna august 2016 toate daunele aduse gazonului, pistei, tribunelor etc. și a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, acestea trebuind să fie suportate în totalitate de către organizatorii festivalului Untold. Totodată, reamintim faptul că, având în vedere prevederile contractuale ale convenției încheiate în acest sens între Cluj Arena și organizatorii festivalului Untold, Consiliul Județean Cluj, în calitate de proprietar al Stadionului Cluj Arena, a solicitat societății organizatoare să remedieze în regim de maximă urgență problemele legate de starea gazonului precum și toate celelalte eventuale pagube aduse infrastructurii arenei sportive cu ocazia desfășurării acestui festival, probleme care, până la ora actuală, nu au fost remediate în totalitate’, se menționează în comunicatul CJ Cluj.

Primele două ediții ale festivalului au fost organizate pe Cluj Arena și în imediata vecinătate a stadionului, în Parcul central din Cluj-Napoca.

Untold a ajuns cel mai mare festival din Europa de Est și, printre altele, a câștigat, în premieră pentru România, titlul de Best Major Festival, în cadrul competiției europene Festival Awards.

La ediția din 2016, au participat peste 300.000 de spectatori din 60 de țări, iar pe scenă au evoluat 150 de artiști, printre care s-au numărat Avicii, Armin van Buuren, David Guetta și Dimitri Vegas&Like Mike.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.