Decizie de ultimă oră a lui Putin

0

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat joi întărirea, în 2017, a forțelor nucleare strategice ale Federației Ruse, pentru ca acestea să fie capabile să străpungă orice scut antirachetă, cum este cel pe care SUA îl desfășoară în Europa de Est, informează AFP și agențiile de presă ruse.

„Trebuie întărit potențialul militar al forțelor nucleare strategice, înainte de toate cu ajutorul sistemelor de rachete capabile să garanteze străpungerea sistemelor de apărare antirachetă existente sau viitoare”, a declarat președintele rus, în timpul unei reuniuni cu oficiali ai structurilor armate ale Rusiei, citat de agențiile de presă ruse.
Pe de altă parte, Vladimir Putin consideră asasinatul ambasadorului rus la Ankara o încercare de a obstrucționa relațiile dintre Rusia și Turcia și este menit să încetinească eforturile de a pune capăt conflictului din Siria, informează agențiile de presă internaționale.

De asemenea, președintele rus a spus că își dorește garanții din partea Turciei că diplomații ruși sunt în siguranță și a mai afirmat că a ordonat ca măsurile de securitate să fie consolidate la toate reprezentanțele diplomatice ale Federației Ruse în lume.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.