Cresc depozitele constituite în bănci

0

Depozitele populației și firmelor în bănci s-au majorat, în luna noiembrie 2016, cu 1,6% față de luna precedentă, până la nivelul de 263,15 miliarde de lei, reiese din datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR).

În perioada menționată, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 2,5%, depășind 100 de miliarde de lei. Ca ritm anual, la 30 noiembrie 2016, depozitele în lei ale persoanelor fizice au înregistrat o creștere de 12,1% (12,9% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2015, informează Agerpres.

Totodată, depozitele în monedă națională ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au urcat cu 2,6%, până la 78,44 miliarde de lei, în ritm lunar, iar în ritm anual au avansat cu 16,2%.

Depozitele în valută ale rezidenților, populație și firme (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,1%, până la nivelul de 84,6 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,4%, până la 18,738 miliarde de euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 3,7%).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.