Dodon îl lasă pe Băsescu fără cetățenie moldovenească

0

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, luni seară, că-i va retrage lui Traian Băsescu cetăţenia moldovenească până la sfârşitul anului, relatează Radio Chişinău.

Noul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a spus că va anula decretul semnat de predecesorul său, Nicolae Timofti, prin care lui Traian Băsescu i-a fost acordată cetățenia Republicii Moldova, până de Anul Nou.

„Acest decret, care a fost semnat cu încălcarea legislației – toate avizele de la toate instituțiile au fost negative, decretul a fost emis cu încălcarea legislației – de aceea acest decret până la Anul Nou va fi anulat”, a declarat Igor Dodon.

Pe data de 20 octombrie Curtea Constituțională de la Chișinău a respins sesizarea prin care liderul socialiștilor, Igor Dodon, a încercat să obțină anularea decretului președintelui Nicolae Timofti privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu. Drept urmare, pe 3 noiembrie, Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus jurământul de cetățeni ai Republicii Moldova la Ambasada de la București, iar pe 13 noiembrie au votat în cadrul alegerilor prezidențiale.

De cealaltă parte, Igor Dodon a declarat în timpul campaniei electorale că-i va retrage cetățenia moldovenească lui Băsescu și că intenționează să depună eforturi pentru a interzice toate mișcările care pledează pentru Unirea Republicii Moldova cu România.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.