Iohannis refuză să o desemneze pe Sevil Shhaideh premier

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că nu acceptă propunerea PSD – ALDE ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru și a cerut acestei coaliții să facă o nouă nominalizare.

„Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele politice, PSD și ALDE, care au ținut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept această propunere”, a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni, informează Agerpres.

El a solicitat coaliției PSD — ALDE să facă o altă propunere de prim-ministru.

Lqa rândul său, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat, marți, că șeful statului nu poate fi obligat să desemneze ca prim-ministru o persoană pe care nu o dorește, iar acesta nu poate fi un motiv de suspendare. „Să vină cu altă propunere (PSD – n.r.). Asta se poate face. Nu-l poate obliga nimeni pe președinte să desemneze o persoană pe care nu o dorește”, a declarat Augustin Zegrean, pentru Agerpres.

Întrebat cum comentează faptul că în spațiul public a fost vehiculată ideea suspendării președintelui, Augustin Zegrean a spus, în contextul respingerii propunerii PSD pentru funcția de premier, că șeful statului doar „își face treaba”.

„Ăsta ar fi un motiv de suspendare? El își face treaba. Constituția îi dă voie să desemneze sau nu persoana care i-a fost propusă”, a adăugat fostul președinte al CCR.

El a amintit că Legea fundamentală nu prevede nicăieri câte propuneri de premier poate respinge președintele.

„Constituția spune că în urma discuțiilor cu partidele care au câștigat în alegeri trebuie să numească o persoană care să formeze guvernul. Atâta spune”, a explicat Zegrean.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.