Anchetă privind prețul uraniului livrat Nuclearelectrica

0

Ministerul Energiei a solicitat Consiliului Concurenței realizarea unei analize privind prețul la care compania canadiană Cameco livrează minereu de uraniu către Nuclearelectrica, se arată într-un comunicat al ministerului, remis, marți, Agerpres.

Aceasta în contextul în care, anul trecut, Nuclearelectrica a reziliat contractul cu Compania Națională a Uraniului pentru achiziția minereului de uraniu, în favoarea companiei Cameco, care a cerut un preț mai mic.

„Ministerul Energiei a sesizat Consiliul Concurenței privind necesitatea efectuării unei analize a condițiilor de piață pentru produsele obținute din minereul de uraniu, inclusiv a aspectelor legate de modul de construcție a prețurilor de comercializare, analiză care ar putea să prevină o practică anticoncurențială, respectiv abuzul de poziție dominantă din partea unui furnizor calificat al Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN), respectiv Cameco Corporation”, se arată în comunicatul ministerului.

Oficialii instituției arată că există indicii potrivit cărora condițiile de piață pentru furnizarea combustibilului nuclear necesar SNN sunt potențial grevate de prețuri conjuncturale și că nu sunt create premisele pentru asigurarea unei surse constante, la un preț predictibil pe termen lung pentru acest produs.

„Ministerul Energiei își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că existența unor potențiale practici concurențiale neloiale ar putea conduce în timp, pe de-o parte, la riscul de incapacitate de funcționare a producătorului român de profil, Compania Națională a Uraniului (CNU), și, pe de altă parte, la riscul vizând siguranța pe termen lung în furnizarea combustibilului nuclear pentru CNE Cernavodă. Acest fapt ar amenința funcționarea ciclului nuclear integrat al țării noastre, un avantaj cert al României în spațiul European. În același timp, ar putea fi afectată și competitivitatea pieței naționale de electricitate, pe termen lung, în contextul impactului asupra CNE Cernavodă”, mai spun oficialii ministerului.

Potrivit acestora, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, a depus eforturi deosebite, în cursul anului 2016, pentru sprijinirea CNU, acordând inclusiv un ajutor de salvare în valoare de 62 de milioane de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.