Incendiu teribil în Râmnicu Sărat. Un mort și patru răniți!
O persoană a murit şi alte patru, între care un copil de 12 ani, au ajuns la spital cu arsuri, marţi seară, în urma unui incendiu care a cuprins locuinţa acestora din municipiul Râmnicu Sărat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, persoana decedată şi celelalte patru rănite sunt membre ale aceleiaşi familii şi locuiau într-o casă de aproximativ 200 de metri părtraţi, construită în mare parte din lemn.
Potrivit news.ro, cei patru răniţi, între care şi un copil de 12 ani, au arsuri pe mâini şi pe faţă, de gradele I, II şi III. Doi dintre aceştia au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, iar ceilalţi doi au venit cu alte maşini.
Pompierii nu au stabilit deocamdată cauza izbucnirii focului.