Grindeanu susține că nu este ofițer acoperit!

0

Sorin Grindeanu, nominalizat de PSD pentru funcția de prim ministru, a declarat, miercuri seara, că nu a terminat Academia de Informații şi nici nu a urmat acolo cursuri de masterat, ci a mers la un curs de o lună și jumătate, alături de alți deputați, ca  membru în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

Sorin Grindeanu a declarat că nu are nicio vulnerabilitate care să poată fi speculată pentru a nu fi nominalizat premier.

„Nu sunt absolvent, nu am terminat Academia de Informații, nu am făcut master acolo, era pur și simplu un curs de o lună și jumătate în care am fost cu mai alți deputați — și de la PNL, și de la PD. Un curs de o lună și jumătate pe siguranță și securitate națională. A fost o părere a conducerii noastre — și de la Cameră, și de la Comisie — neavând nicio legătură cu acest domeniu, absolut niciuna, că ar fi bine să fac un curs de o lună și jumătate, pe care l-am făcut”, a declarat Grindeanu, la Antena 3.

Totodată, Grindeanu a subliniat că nu este ofițer acoperit şi nu a avut vreun contact privilegiat cu serviciile secrete. „Nu am niciun fel de vulnerabilitate. Dacă aș fi avut așa ceva aș fi spus în fața colegilor mei în ședință și aș fi refuzat această mare responsabilitate. Pentru că eu o privesc ca și responsabilitate imensă, care apasă pe umerii noștri — ai PSD și ai aliaților noștri, cei de la ALDE—, de a guverna așa cum ne-am angajat să guvernăm pe programul de guvernare pe care oamenii l-au votat și pe care trebuie să îl urmărim cu sfințenie. Cu această responsabilitate nu ne putem juca și de aceea vă spun, am spus-o răspicat și acolo, nu există așa ceva”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.