Mihai Neșu continuă să ne dea lecții de viață!

0

Mihai Neşu, ţintuit de cinci ani într-un scaun cu rotile, îşi dedică timpul fundaţiei care îi poartă numele, aceasta fiind metoda prin care a reuşit să-şi găsească echilibrul după toate lucrurile rele care i s-au întâmplat.

Mihai Neșu a decis de Crăciun să le înfrumuseţeze viaţa unor copii sărmani, cărora le-a oferit cu adevărat o zi de sărbătoare. Alături de echipa sa de la fundaţie, Mihai Neşu  le-a oferit micuţilor o mulţime de daruri la care nici nu ar fi putut visa. De altfel, chiar dacă fizic nu va mai putea reveni vreodată la normal, pe chipul lui Mihai Neşu se poate observa cu uşurinţă fericirea adusă de eforturile pe care le depune zilnic pentru oamenii sărmani.

„Dragi prieteni, împărtăşim cu voi momentan doar câteva poze din inima noastră. Tocmai am terminat Serbarea de Crăciun şi noi cei care lucrăm zi de zi cu copiii am fost mai coplesiţi ca ei de emoţii şi de atâta dragoste văzându-i pe aproape toţi împreună. Urmează în zilele viitoare multe alte poze din lumea îngeraşilor Mihai Neşu Foundation. Momentan câteva poze de ansamblu cu copiii, cu cei mai puternici părinţi, cu voluntarii, cu angajaţii. Suntem bucuroşi să fim împreună şi sperăm ca pe viitor să cântăm tot mai tare în serbare!

Mai ştiţi cei 22 de copii de la sate, care au fost duşi la coafor, restaurant şi la cumpărat hăinuţe călduroase, nu? Cam aşa arată fericirea de pe chipul lor de-aseară după ce au primit şi cutiuţele cu cadouri. Din păcate o parte din ei le-au văzut la lumânare, pentru că nu au electricitate. Alţii erau fericiţi anul trecut că aveau 5 globuri în brăduţ. Ei stau bine, ştim câteva familii care n-au nici brăduţ. Unul îl donăm noi, cu tot cu accesorii, dar nevoile merg la mai mult de atât. Ne bucurăm că le-am vazut iar chipurile pline de fericire! Mulţumim celor care sunteţi alături de copii! Şi dacă n-ai brăduţ, te transformi în brăduţ şi luminezi când eşti plin de bucurie!”, a scris Mihai Neşu pe Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.