Sediul MAE se mută la Hotelul Triumf

0

Hotelul Triumf, unul din cele mai valoroase active ale RA-APPS, dar pentru care nu se găsesc cumpărători la prețul cerut, este pregătit pentru a fi transferat Ministerului de Externe, pentru un nou sediu. Guvernul hotărâse iniţial ca hotelul să fie noul sediu al DNA și al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).

Ministrul Justiției, Raluca Prună, anunţa anterior că ANABI și DNA vor funcționa în același sediu, respectiv în Hotelul Triumf, Guvernul adoptând și o ordonanță de urgență pentru retragerea imobilului din activele RA-APPS.

 Acum, însă, se pare că pe firul obținerii acestui imobil deosebit de valoros a intrat Ministerul Afacerilor Externe, Guvernul pregătind transmiterea Hotelului Triumf din administrarea RA-APPS în cea a ministerului.

Executivul își motivează o astfel de decizie prin situația actuală a sediului MAE, care, în urma unei expertize tehnice, a fost încadrat pe lista imobilelor cu risc seismic, activitatea ministerului fiind desfășurată în prezent în alte 15 imobile, iar costurile anuale totale cu acestea ridicându-se la 900.000 lei.

Restaurarea sediului central ar costa circa 18 milioane lei și ar dura 2-3 ani, în condițiile în care un studiu de prefezabilitate pentru un nou sediu a indicat un cost de 32 milioane euro, scrie profit.ro.

În aceste condiții, Guvernul intenționează să transfere Hotelul Triumf de la RA-APPS la MAE, cu scopul amenajării spațiului drept sediu pentru minister, în special în vederea desfășurării activității ministerului pe perioada exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.

România va deține președinția Consiliului UE în al doilea semestru al anului 2019, iar Executivul arată că o condiție obligatorie și de maximă importanță pentru desfășurarea în bune condiții a președinției este existența unui cadru administrativ unitar al MAE, care în prezent nu poate fi asigurat de 16 imobile distincte.

Anul trecut, paguba înregistrată de RA-APPS la hotelul Triumf s-a ridicat la 1,089 milioane de lei, din cauza gradului extrem de redus de ocupare, de sub 20%, calculat pentru întreg anul trecut, conform cifrelor din descărcarea de gestiune a administratorilor regiei.

Clasificat la două stele și cu o suprafață de aproape 6.000 de metri pătrați, hotelul este amplasat pe un teren de 15.000 de metri pătrați lângă Bulevardul Kiseleff din Capitală, zonă ultracentrală a Bucureștiului, și dispune de 98 de camere și apartamente pe 4 etaje, un restaurant cu o capacitate de 120 de locuri și o grădină de vară cu 60 de locuri.

Hotelul Triumf este inclus pe lista monumentelor istorice, fiind construit în perioada interbelică de către Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat și Arcul de Triumf. Clădirea a fost folosită ca bloc de locuințe de către angajații Băncii Naționale și utilizată ulterior, după al doilea Război Mondial, de Partidul Comunist ca hotel pentru cazarea oaspeților din străinătate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.