Politic — 03 ianuarie 2017
Dragnea anunță lista miniștrilor Guvernului Grindeanu

Preşedintele PSD Liviu Dragnea dezvăluie în a doua zi a anului la România TV cum arată noul Executiv. Liderul PSD a declarat că a finalizat lista miniştrilor Cabinetului Grindeanu.

Liviu Dragnea a declarat că a fost finalizată lista miniştrilor din cabinetul Grindeanu. Liderul PSD a subliniat că miercuri la ora 19.00 va avea loc ceremonia de învestitură a noului Executiv.

 Liderul PSD a anunțat că a fost finalizată componența Guvernului, care va fi prezentată oficial în ședința Comitetului Executiv Național de marți. El a mai afirmat că a încheiat și negocierile cu cei de la ALDE, care vor primi 4 ministere. În viitorul Guvern vor fi opt femei, mai spune Liviu Dragnea.

„Eu ţin foarte mult la reguli şi primii care o să afle numele noilor miniştri sunt colegii din partide. Aşa am condus partidul, cu mare respect fata de partid si de relgulile pe care le-am impus. Colegii de la ALDE o să ne transmită şi propunerile lor, dar o discuţie de principiu am avut. Negocierea cu ALDE s-a terminat astazi cu ministerele pe care le vor prelua, iar cele gestionate de PSD vorbim maine”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a afirmat ca „relatia dintre stat si oamenii de afaceri trebuie schimbata complet” in asa fel incat „statul sa nu mai fie agresiv cu firmele”. In acest scop, in primul trimestru din acest an se va adopta Legea preventiei, astfel incat „nimeni sa nu mai primeasca o masura punitiva inainte sa aiba o masura de preventie”.

Dragnea s-a intrebat, in conditiile in care „partea covarsitoare din venituri este facuta de oamenii de afaceri”, daca „trebuie sa avem un stat care sa-i pedepseasca, sa le inchida firmele, sa-i trimita in puscacrie”.

Pentru aceasta se va infiinta un „minister al lor, care sa comunice cu ei si sa fie placa turnanta in relatia dintre mediul de afaceri si ministerele de linie” – Ministerul pentru Intreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si antreprenoriat, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a dat exemplu ministerului de Turism, care poate aduce dezvoltare în România. „Sunt cateva domenii la care am tinut foarte mult, domenii necesare, care pot determina o crestere economică in zona respectiva si care a fost la „si altele” din ministere. Domenii care nu au putut sta la masa Guvernului si din cauza asta au pierdut. Ministerul Turismului a fost plimbat la mai multe ministere , dar a fost tot timpul la si altele, dar care poate aduce dezvoltare in aceasta tara care este foarte frumoasa”.

Un minister separat va fi şi cel al Apelor şi pădurilor. „Trebuie sa incepem un mare program de reimpadurire. Au fost plimbate cand la agricultura, cand la mediu si este un domeniu de siguranta nationala si am tinut sa fie intr-un minister de sine statator, iar in privinta apelor a fost un haos. Noi avem o rezerva de apa foarte buna si pentru asta trebuie sa fie ministerul Apelor si Padurilor, pentru a scoate in evidenta aceste resurse”.

Guvernul Grindeanu conteaza pe voturile PSD si ALDE. „O sa avem o discutie cu UDMR care au spus ca vor sustine la vot guvernul, cu cele cateva propuneri pe care le-au facut in protocol si o sa avem o discutie si cu minoritatile. Cu ceilalti nu vom discuta pentru ca au zis ca nu vor”.

Programul de guvernare PSD este singurul care va fi pus în practică

„Acest program de guvernare a fost votat de milioane de romani si este singurul care va fi pus in practica. Este asumat, are un calendar, iar fiecare minister va fi monitorizat. Eu nu imi permit sa imi bat joc de incredrea primita si nu pot sa imi bat joc de asteptarile romanilor care sunt indreptatite”.

Liderul PSD ar vrea să rupă dupa 27 de ani teama de sistem. „Sa se sperie hotii si coruptii adevarati, dar parca as vrea sa nu mai vad un om simplu speriat ca poate fi luat de oricine fara prea multe explicatii”

Întâlniri săptămânale cu premierul

„În fiecare luni dimineata o sa verificam cu premierul Grindeanu ce s-a facut. O sa vedem si noi si premierul ce s-a intamplat in saptamana trecuta.  Daca o sapt, doua sau trei nu se intampla anumite lucruri, apare un semnal de alarma. Programul e facut ca un mecanism corect in care toate rotitele sa functioneze. Nu vreau sa par dur, dar nu se merge pe prietenii. Sunt prieten cu aproape toti din partid, dar eu sunt deschis si cinstit. Le-am spus ca acolo nu mai suntem prieteni si care nu reuseste sa dea tot ce poate ca sa puna in practica, nu ne putem juca. Eu sper si am incredere in toti, dar stiti cum e, fiecare om poate sa performeze sau nu. Eu cred ca putem avea o problema cu anumite rezistente din fiecare minsiter, care poate fi depasita, si daca nu o sa fie in stare, nu o sa fie nicio tragedie. Conteaza foarte mult modul cum Grindeanu va gestiona modul in care functioneaza Guvernul”.

Noul Guvern vine şi cu schimbări majore. Executivul condus de Sorin Grindeanu va avea mai multe ministere. Dragnea, Tăriceanu şi Constantin au avut o întâlnire pentru a stabili lista finală cu ministerele care vor reveni ALDE.

Cine sunt miniştrii din cabinetul Grindeanu:

Mihai Tudose – Ministerul Economiei
Cristian Socol sau Viorel Ștefan – Ministerul de Finanțe
Marius Nica – Ministerul Fondurilor Europene
Georgian Pop – Ministerul Apărării
Gabriel Vlase – Ministerul de Interne
Florin Iordache – Ministerul de Justiție
Ministerul Agriculturii – Daniel Botănoiu
Sevil Shaidehh – Ministerul Dezvoltării
Mihai Fifor – Ministerul Transporturilor
Dinu Cristina Elena sau Sorina Pintea – Ministerul Sanatatii
Olguta Vasilescu – Ministerul Muncii
Iulian Iancu – Ministerul Energiei
Mihnea Costoiu – Ministerul Educatiei
Ana Birchall – Ministerul delegat pentru Afaceri Europene
Florin Jianu – Ministerul pentru IMM-uri și Anteprenori
Doina Pană – Ministerul Apelor și Pădurilor
Gabriel Petrea – Ministerul pentru Tineret și Sport

Daniel Constantin (ALDE) – Ministerul Mediului
Sorin Câmpeanu (ALDE) – Ministerul Comunicațiilor
Steluța Cătăniciu (ALDE) – Ministerul delegat pentru Relația cu Parlamentul.

Related Articles

Share

About Author

(1) Reader Comment

  1. PSD tb să-şi atragă tineretul şi să iasă din complexul că e mai incult ca GDS, ducând o viaţă intelectuală proprie, noua economie de shopping cerând resurse umane supracalificate, creative. 8.3 % din pib pt EduCultura, Capitala interogându-se dacă densitatea Infrastructurii Intelectuale dincolo de Centru e în postromânism cam ca a Băraganului, 6 municipii mai mari ca Timişoara. Bogatii nostri deştepţi tb sa importe de la euroatlantici filantropia, cu progrese in reconstituire TVR Cultural, iniţiere TVR Didactic in slujba Diasporii, Arte TV preluat in RO, 6 filarmonici şi pinacoteci, Muzeu de Istorie funcţional, noul Muzeu al Literaturii si, poate, mansardele memoriale bucurestene Eminescu, Iorga si Eliade, plus biblioteci de cartier şi de parc bine dotate, ca şi pt românii plecaţi, unde sunt mai mulţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *