PNL și USR desființează Guvernul Grindeanu
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat marți că liberalii vor vota împotriva noului Guvern, susținând că lista este „încropită” în funcție de interesele personale sau de grup ale celor din PSD și ALDE.
„Vizibil marcat de obsesia controlului, dl Liviu Dragnea a prezentat românilor o listă aflată sub tutela sa personală. Singurul lucru pe care l-ar putea face în interes public miniștrii propuși de către Liviu Dragnea ar fi să guverneze clar, transparent și să se emancipeze de sub tutela feudală a lui Liviu Dragnea. Așadar, PNL va vota împotriva Cabinetului PSD, va vota împotriva unei scheme supradimensionate a Guvernului și făcută pentru clientela politică”, a declarat Turcan după ședința Biroului Politic Național al PNL.
Întrebată cum vede nominalizarea lui Teodor Meleșcanu ca ministru de Externe, ea a răspuns: „Întreaga listă a Guvernului este una încropită în funcție de interese personale sau de grup ale celor din alianța PSD-ALDE”.
Cu privire la propunerea lui Florin Iordache la conducerea Ministerului Justiției, Turcan a afirmat că aceasta este una „de sacrificiu”.
De asemenea, liderul liberalilor a precizat că PNL solicită PSD să arate dacă renunță la o serie din măsurile economice din programul de guvernare.
„Să spună public PSD dacă renunță la cota de TVA de 19%, la eliminarea accizei pe combustibil și la eliminarea taxei pe stâlp. Să nu uităm că acestea sunt modificări la Codul fiscal făcute prin acord politic tocmai pentru a oferi predictibilitate mediului economic, pentru a oferi o bază de plecare pentru investițiile care se fac în România. Este obligatoriu ca dl Dragnea să ne spună dacă renunță chiar la unele prevederi din legea domniei sale cu privire la eliminarea celor 102 taxe, renunță la acordul din Codul fiscal cu privire la măsurile pe care le-am enunțat, se dezice de propriul program de guvernare”, a afirmat Turcan.
Liberalii mai cer social-democraților, potrivit Ralucăi Turcan, să spună clar dacă vor propune Parlamentului o lege a amnistiei.
„Există informații consistente că urmează să prezinte în Parlament o lege a amnistiei, informațiile sunt din grupurile parlamentare ale PSD, și de asemenea există informații că există o serie de modificări la Codul fiscal tocmai pentru că unele propuneri populiste ale PSD din campanie sunt nesustenabile și atunci povara se duce automat pe mediul de afaceri, care spera că va exista o predictibilitate prin Codul fiscal pentru a-și întemeia și dezvolta afacerea”, a mai susținut președintele interimar al PNL.
Liviu Dragnea a strâns în cabinetul pe care i l-a dat lui Sorin Grindeanu oameni care i-au fost subordonați, fie pe linie administrativă, fie pe linie politică. Nu competența a fost criteriul de selecție, ci obediența față de lider și de partid, susţine, la rândul său, liderul USR, Nicuşor Dan.
„Faptul că Liviu Dragnea nu a avut curaj să propună miniștri profesioniști arată de fapt slăbiciunea președintelui PSD. Liviu Dragnea se teme că ar fi putut pierde controlul asupra banilor publici din care-și întreține puterea politică dacă acest cabinet ar fi fost unul competent, onest și autonom care să guverneze în interesul societății.
Sunt oameni care s-au arătat dispuși la compromisuri în interesul partidului sau al unei persoane”, precizează Nicuşor Dan într-un comunicat.