Primul cutremur din Vrancea, din 2017

0

INFP anunţă primul cutremur din 2017 în România, un seism de 2.6 în zona Vrancea.

Cutremur cu magnitudine 2.6 la o adâncime de 79 de kilometri în judeţul Vrancea, anunţă INFP.

 Cele mai importante seisme din 2016n au avut loc pe 24 septembrie, la ora locală 2:11, în zona Vrancea, având magnitudinea de 5,3 grade pe Richter și pe 28 decembrie, tot în Vrancea și de magnitudine similară, 5,3 grade, la ora locală 1:20.

În decembrie, în România s-au produs 28 de cutremure cu magnitudini între 2 și 5,3 grade pe scara Richter.

Activitatea seismică în România a fost mai intensă 2016, comparativ cu cel precedent, iar Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) dorește să instaleze mai multe echipamente pentru a studia mișcările telurice, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al INFP, Constantin Ionescu.

Totodată, Ionescu a arătat că INFP are în plan să instaleze circa 300-400 de echipamente de ultimă generație pe teritoriul întregii țări, pentru a monitoriza activitatea subsolului.

„Vrem să instalăm în jur de 300-400 de echipamente de ultimă generație, față de circa 150, câte sunt acum la nivelul întregii țări, pentru a studia mai bine activitatea, mai ales în zona Vrancea. Aceste echipamente măsoară undele pământului. Instalând mai multe, putem face o radiografie 3D și putem spune astfel care e falia, cum se mișcă, cum este stratificat pământul, care sunt straturile de roci, unde apar fiscurile. Astfel, vom putea spune mai bine care sunt fenomenele”, a explicat oficialul INFP.

El a mai arătat că aceste echipamente sunt destul de scumpe, în jur de 15.000 — 20.000 de euro fiecare. „Va trebui să căutăm finanțare în perioada următoare pentru aceste proiecte”, a adăugat Ionescu.

Potrivit datelor centralizate de AGERPRES, în 2016 au avut loc două cutremure de peste 5 grade, respectiv în data de 24 septembrie, cu magnitudinea de 5,3 grade, și cel de noaptea trecută (27/28 decembrie), tot de 5,3 grade. Anul trecut nu a fost înregistrat niciun cutremur mai mare de 5 grade.

În schimb, anul acesta au avut loc mai puține mișcări telurice cu magnitudinea între 4 și 5 grade decât anul trecut. În 2016 au fost opt astfel de cutremure, față de 17 în 2015.

Alte cutremure de peste 5 grade din zona Vrancea au avut loc la 22 noiembrie 2014 (5,4 grade), 6 octombrie 2013 (5,2 grade), 25 aprilie 2009 (5,4 grade), 18 iunie 2005 (5,2 grade), 14 mai 2005 (5,5 grade), 27 octombrie 2004 (6 grade), 6 aprilie 2000 (5 grade), 28 aprilie 1999 (5,3 grade), 31 mai 1990 (6,4 grade), 30 mai 1990 (6,9 grade).

Referitor la informațiile prezentate în presa internațională, potrivit cărora există semne că un vulcan foarte puternic din largul coastelor italiene s-ar putea trezi, Ionescu a precizat că anual se emit alarme privind activitatea vulcanului, iar zona este monitorizată în permanență.

„Este mult mai ușor de controlat situația în zonele cu vulcani, unde se măsoară mișcările pământului, dar și nivelul de emisii din aer. Știm de situația din Italia și anual se emit alarme, iar acolo există protecție civilă ridicată. Dacă se va întâmpla ceva acolo, tot globul ar putea avea de suferit, mă refer la probleme de ordin economic”, a mai spus reprezentantul INFP.

Revista Forbes relatează, în ediția online, că sub picioarele a milioane de oameni există un supervulcan care a început să dea semne că se „trezește”. Supervulcanul, numit Campi Flegrei, are o suprafață de aproape 13 km și se află sub golful Napoli, în largul Italiei. O echipă internațională de geologi a monitorizat craterul vulcanului pentru semne de activitate și a publicat rezultatele privind creșterea pericolului unei erupții la 20 decembrie în revista Nature Communications.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.