Scandal: Contul de Twitter al Corinei Crețu a fost spart!
Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a atenționat marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „a fost spart și accesat ilegal” contul său de Twitter.
„Vă rog să ignorați toate mesajele și like-urile publicate în numele meu, în ultimele 48 de ore”, a solicitat Crețu.
Comisarul european a mai precizat că echipa sa lucrează pentru „remedierea urgentă a situației”. Comisarul european a dat like, de pe contul său oficial de Twitter, unor postări XXX, a scris România Liberă.
Twitter funcţionează similar cu Facebook, adică în momentul în care o persoană pe care o urmăreşti (i-ai dat “follow”) dă like unei postări, vei putea vedea atât postările proprii ale acesteia, cât şi cele cărora le-a dat like. Astfel, toţi cei 15.200 de urmăritori ai Corinei Creţu de pe reţeaua de socializare au putut viziona filmuleţele pornografice cărora le-a dat like comisarul european.
Nu este vorba de un cont de Twitter oarecare, al unei persoane private, ci de unul oficial în calitate de comisar european, căruia reţeaua de socializare condusă de Jack Dorsey i-a alocat şi o bifă albastră, “privilegiu” acordat persoanelor publice cunoscute, care certifică autenticitatea contului. Mai trebuie menţionat faptul că la nivelul instituţiilor europene canalul oficial de comunicare este Twitter, şi nu Facebook.